Coșmarul pacienților de la spitalul din Târnăveni: legați, lăsați să moară și obligați să spele toaletele. Spitalul susține că „totul este în regulă”

0
Publicat:

Scene de coșmar într-un spital de psihiatrie din Târnăveni: pacienți legați, saltele murdare, decese și sinucideri. Toate aceste orori fost descoperite în urma unei vizite neanunțate efectuate de organizația „Pledoarie pentru Demnitate”.

Pacienți la Spital de psihiatrie din Târnăveni FOTO: FB/Georgiana Pascu

Cofondatoarea „Pledoarie pentru Demnitate”, Georgiana Pascu, a efectuat o vizită neanunțată împreună cu reprezentanți ai consiliului de monitorizare. Aceasta povestește ce a găsit în secțiile spitalului. 

„Am intrat în această vizită neanunțată dimineață, în jurul orei 6, când, în primul rând, m-a izbit mirosul greu de suportat. Apoi, pe un etaj, în secția închisă de pacienți bărbați, cât am văzut cu ochii, erau doar paturi. Cred că sunt peste 100 de paturi acolo și aproape 30 într-o singură încăpere. Nu poți să cobori din pat dacă nu te lovești de colegul din patul de lângă tine. În același timp, din toalete ieșeau pacienți cu mop mizerabil, tocmai spălau wc-urile. Nu exista niciun fel de personal medical pe care să-l fi văzut printre acești oameni. Era în prima cameră în care am intrat, am văzut un om pe o saltea mizerabilă din plastic, acoperit mai mult cu o cârpă decât cu o pătură, lipit de un calorifer. În condițiile în care sunt 22 de ani de când vizitez neanunțat, nu am văzut așa ceva niciodată”, a spus Georgiana Pascu, pentru Digi 24.

Situația nu se limitează la condițiile de igienă. În ultimele două luni, 25 de pacienți au decedat, inclusiv din cauze precum bronhopneumonie, enterocolită sau asfixiere cu mâncare. Un pacient a fost găsit spânzurat în curtea spitalului, iar cel care l-a descoperit a fost pedepsit de personalul medical și izolat într-un izolator.

„Am văzut pe camerele de înregistrare că pacienți erau trântiți la pământ și loviți. Am văzut un alt pacient care era legat. Evident, camerele nu bat suficient ca să poți să vezi interiorul tuturor saloanelor, dar am văzut pacienți care făceau curat și erau împinși de infirmieri cum trebuie să facă curățenie în timp ce primeau aceste indicații. În același timp, am văzut pacienți ținuți dezbrăcați. A mai existat o filmare despre un pacient care, din păcate, a decedat tot așa, din neglijența personalului, pentru că s-a înecat cu mâncare. Pe camere am numărat undeva între 8 și 10 minute până când au venit medici cu aparatură specială,” a mai declarat Georgiana Pascu. 

Imagini de groază din spital FOTO: FB/Georgiana Pascu

Cofondatorul „Pledoarie pentru Demnitate” solicită o reacție urgentă din partea Ministerului Sănătății.

„Încă mai pot fi salvați 261 de pacienți care sunt ținuți captivi în condiții inumane, legați ilegal, izolați, privați de libertate în mod arbitrar de zeci de ani. Saloanele au paturi cât vezi cu ochii - zeci până la 100, murdare, pacienții spălau vineri dimineața la 6 - câteva toalete infecte, paturile sunt lipite între ele, saltele murdare sau învelite în plastic, pacienți legați, închiși în afara legii, unii lăsați dezbrăcați în văzul tuturor”, a scris Georgiana Pascu, pe FB.

Spitalui de psihiatrie din Târnăveni FOTO: FB/Georgiana Pascu

Polițiștii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere și au deschis un dosar penal pentru cercetarea condițiilor din spital.

Reacția spitalului

Spitalul „Dr. Gheorghe Marinescu” a transmis un comunicat oficial în care confirmă vizita de monitorizare, dar susține că activitatea medicală se desfășoară în parametri normali. Instituția precizează că vizita a avut loc între 7 și 9 noiembrie 2025 și că pacienții beneficiază de îngrijire medicală continuă, supraveghere de specialitate și acces la serviciile de suport necesare, fără perturbări.

„Dorim să asigurăm pacienţii, aparţinătorii şi publicul larg că activitatea medicală se desfăşoară în condiţii normale, cu respectarea protocoalelor şi standardelor instituţionale”, a transmis unitatea medicală. 

Conducerea spitalului afirmă că își asumă responsabilitatea pentru îmbunătățirea continuă a condițiilor de cazare, confort și îngrijire și că facilitează transparența în activitate, fiind deschisă dialogului cu autoritățile, organizațiile de profil și mass-media.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată