Control la Spitalul Floreasca, după acuzații grave privind lipsa analgezicelor și prezența gândacilor în saloane. Rogobete: „Este inacceptabil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a trimis Corpul de control și Inspecția Sanitară de Stat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București. Decizia a venit în urma apariției în mediul online a unor acuzații referitoare la lipsa analgezicelor și prezența gândacilor în unitatea medicală, însoțite de poze.

Sora pacientei internate se teme de condițiile găsite în spital. FOTO: Facebook/Alina Alexandru

Fotografiile surprind gândaci morți sau aproape morți la Centrul de Arși de la Spitalul Floreasca.

Ministrul Alexandru Rogobete a reacționat încă de săptămâna trecută, imediat după apariția imaginilor și mărturiilor în spațiul public, trimițând inspectorii la Spitalul Floreasca.

„Am dispus încă de săptămâna trecută un control amplu prin Inspecția Sanitară de Stat, care vizează aspectele semnalate privind igiena, infecțiile asociate asistenței medicale și respectarea protocoalelor de dezinsecție. În paralel, Corpul de Control al Ministerului Sănătății efectuează o anchetă administrativă privind contractele de curățenie, dezinsecție, deratizare, precum și situația stocurilor de analgezice”, a transmis Rogobete pe Facebook.

„M-am temut să fac orice postare”

Sesizarea a fost făcută de o fostă pacientă care a donat piele pentru sora ei, grav rănită în urma unui incendiu, cu arsuri pe 70% din suprafața corporală. Femeia a relatat că în salonul în care a fost internată a observat gândaci și a reclamat lipsa calmantelor esențiale pentru pacienți aflați în stare critică.

Femeia susține că a decis să facă eforturi pentru a-și transfera sora în străinătate tocmai din cauza condițiilor precare observate în spital.

„M-am temut să fac orice postare care să vorbească detaliat despre experiența noastră în acest spital, din perspectiva pacientului, al donatorului. Dar azi, când văd că bacteriile contactate îi iau și ultimele picături de energie de a mai lupta cu tot chinul pe care îl trăiește, nu mă pot așeza într-un colț și să plâng, așteptând doar ca Dumnezeu să o ajute. Poate greșesc azi făcând această postare. Sper să nu se răsfrângă asupra Laviniei. Dar acestea sunt spitalele din Romania. Acesta este centrul de arși autorizat de Ministerul Sănătății, sectia post-critic, la doar 3 uși distanță de rezerva Laviniei”, a povestit Alina, sora pacientei cu arsuri grave.

„Am citit cu mare atenție scrisoarea deschisă a pacientei. Mărturia ei este cutremurătoare. Este inacceptabil, inadmisibil, ca în România anului 2025 un pacient să sufere de durere strigând după ajutor. Nu există scuză care să justifice lipsa empatiei și a unui tratament corespunzător al durerii. Am sesizat oficial Colegiul Medicilor din România și am cerut declanșarea unei anchete disciplinare privind aplicarea protocolului terapeutic de analgezie în acest caz”, a afirmat ministrul.

Inspecția Sanitară verifică în prezent substanțele utilizate pentru curățenie, precum și dacă spitalul a externalizat serviciile de igienizare sau le gestionează cu personal propriu.

„Sunt hotărât să iau toate măsurile necesare. Nu accept nicio explicație fără argumente și nu tolerez abateri de la obligația fundamentală a oricărui cadru medical: grija față de pacient. Controlul este în desfășurare, iar la finalizarea acestuia vom face public raportul complet”, a conchis Rogobete.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi