Controale în trafic pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane şi a transportului de marfă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au aplicat 67 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei

Poliţiştii rutieri desfăşoară activităţi de control în trafic, la nivel naţional, pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane şi a transportului de marfă, luni fiind aplicate sancţiuni de peste 35.000 de lei.

”În perioada 20-26.07.2020 a.c., sunt organizate activităţi de control în trafic, la nivel naţional, sub egida Organizaţiilor Poliţiilor Rutiere din Europa (ROAD POL). În acest context, la nivelul Brigăzii Rutiere, s-a desfăşurat acţiunea Truck&Bus, în cadrul căruia poliţiştii rutieri au verificat următoarele tipuri de autovehicule: cele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1locuri; cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone”, anunţă poliţiştii.

Astfel, au fost verificate respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor, existenţa atestării metrologice a aparaturii tahograf, legalitatea tipului de transport, deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane/marfă , dar respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare. Poliţiştii au acordat o atenţie sporită elementelor privind siguranţa circulaţiei: starea psiho - fizică a conducătorilor auto, verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport, respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri, valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.

Totodată, politistii rutieri au verificat  dacă conducatorii autovehiculelor care efectuează transport de persoane, respectiv pasagerii acestora, respectă prevederile privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

La activităţile de control desfăşurate astăzi, 20 Iulie, in intervalul orar 07.00-13.00, poliţiştii Brigăzii Rutiere, au aplicat 67 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei.

De asemenea, au fost reţinute 16 certificate de înmatriculare ( 7 transport marfă), pentru deficienţe tehnice şi 1 permis de conducere in vederea suspendarii dreptului de a conduce pentru 90 zile, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care efectuează transport de marfă, sub influenţa băuturilor bauturilor alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete