Controale în trafic pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane şi a transportului de marfă
0Poliţiştii rutieri desfăşoară activităţi de control în trafic, la nivel naţional, pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane şi a transportului de marfă, luni fiind aplicate sancţiuni de peste 35.000 de lei.
”În perioada 20-26.07.2020 a.c., sunt organizate activităţi de control în trafic, la nivel naţional, sub egida Organizaţiilor Poliţiilor Rutiere din Europa (ROAD POL). În acest context, la nivelul Brigăzii Rutiere, s-a desfăşurat acţiunea Truck&Bus, în cadrul căruia poliţiştii rutieri au verificat următoarele tipuri de autovehicule: cele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1locuri; cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone”, anunţă poliţiştii.
Astfel, au fost verificate respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor, existenţa atestării metrologice a aparaturii tahograf, legalitatea tipului de transport, deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane/marfă , dar respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare. Poliţiştii au acordat o atenţie sporită elementelor privind siguranţa circulaţiei: starea psiho - fizică a conducătorilor auto, verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport, respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri, valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.
Totodată, politistii rutieri au verificat dacă conducatorii autovehiculelor care efectuează transport de persoane, respectiv pasagerii acestora, respectă prevederile privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
La activităţile de control desfăşurate astăzi, 20 Iulie, in intervalul orar 07.00-13.00, poliţiştii Brigăzii Rutiere, au aplicat 67 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei.
De asemenea, au fost reţinute 16 certificate de înmatriculare ( 7 transport marfă), pentru deficienţe tehnice şi 1 permis de conducere in vederea suspendarii dreptului de a conduce pentru 90 zile, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care efectuează transport de marfă, sub influenţa băuturilor bauturilor alcoolice.