Contractele de muncă ale cadrelor didactice implicate în dosarul „Diplome de licenţă fără studii”, suspendate de conducerea universităţii din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea „Vasile Goldis” din Arad

Contractele de muncă ale cadrelor didactice implicate în dosarul „Diplome de licenţă fără studii” au fost suspendate de către conducerea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, decizia fiind valabilă până la rămânerea definitivă a hotărârii organelor competente.

„Luând act de COMUNICATUL Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Conducerea Universităţii de Vest «Vasile Goldiş» din Arad a luat măsura suspendării contractului de muncă faţă de cadrele didactice implicate, până la rămânerea definitivă a hotărârii organelor competente. Totodată dorim să fie bine înţeles de către opinia publică şi mai ales de membrii comunităţii academice faptul că, deşi fiecare răspunde INDIVIDUAL în faţa legii, vom acţiona pe cale de consecinţă dacă aceste suspiciuni de corupţie se materializează, iar imaginea instituţiei noastre de învăţământ este afectată", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei de învăţămând superior.

Potrivit sursei citate, conducerea instituţiei doreşte să-şi exprime "deplina susţinere şi recunoştinţa pentru cadrele didactice şi studenţii care îşi desfăşoară zi de zi activitatea în mod onest, respectând principiile de etică şi deontologie profesională".

"Vom acţiona pentru combaterea oricărei forme de corupţie care ar putea apărea în mijlocul comunităţii noastre universitare şi vom continua să ne punem munca în folosul semenilor şi a colegilor noştri", se mai precizează în comunicatul citat.

Vineri, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru luare de mită in cazul informaticienilor Viorel Eduard Orăşan Alic şi Bogdan Alexandru Torcea, precum şi in cazul profesoarei Alina Monica Orăşan Alic.

De asemenea, faţă de alţi trei profesori, Lucian Păiuşan, Viorica Daniela Vincze Iancsi şi Olga Domnica Moldovan judecătorii au dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile în dosarul ”Diplome de licenţă fără studii”, în care au fost vizaţi profesori şi studenţi de la universităţile "Vasile Goldiş" şi "Aurel Vlaicu" din Arad.

În cauză au fost făcute 106 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate sume de bani totalizând peste 350.000 de euro. Anchetatorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 36 de persoane, în cazul a nouă dintre acestea dispunându-se măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în cursul zilei de 26 iulie 2017. Dintre cele nouă persoane, patru sunt cadre didactice care au interdicţia de a mai activa în respectivele universităţi pe perioada pentru care a fost dispus controlul judiciar.

Totodată, procurorii au dispus, joi, măsura controlului judiciar pentru alţi doi studenţi, Nseir Bahij şi Di Mateo Maria Giuseppina, acuzaţi de dare de mită.

Potrivit procurorilor, mai multe cadre didactice din cadrul celor două instituţii de învăţământ au cerut şi primit bani şi bunuri cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline (susţinute chiar în afara perioadei de examinare) şi/sau cu

ocazia susţinerii examenelor de licenţă. Unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu

înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale, spun procurorii.

Conform acestora, în urma cercetărilor s-a stabilit că în schimbul unor sume de bani studenţii primeau în timpul examenelor susţinute on-line răspunsurile corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiei de învăţământ, prin mesaje text (SMS).

De asemenea, era modificată nota de examen în sensul măririi acesteia, prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituţii a softului creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare, având drept consecinţă promovarea.

Procurorii spun că informaticienii intrau în contul electronic al studentului şi modificau răspunsurile de la examen în testul on-line astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră.

Totodată, studenţii cumpărau direct de la profesori lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv prezentări în format

power point necesare susţinerii lucrării în faţa comisiei de examinare.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare