Comisia Europeană „gustă“ micii româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisa Europeană pe punctul de a accepta prezenţa bicarbonatului în mititeii  româneşti

Folosirea bicarbonatului de sodiu sau E 500 în reţeta „mititeilor“ în industria cărnii din România pare acceptabilă, dar procedurile vor trebui respectate, a declarat vineri Frederic Vincent, purtător de cuvânt al comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, precizând că solicitările de autorizare sunt analizate de la caz la caz, transmite corespondentul Agerpres la Bruxelles.


„Chestiunea a fost într-adevăr discutată joi la reuniunea Grupului de lucru al experţilor guvernamentali asupra aditivilor alimentari“, a declarat purtătorul de cuvânt al comisarului Tonio Borg, după ce guvernul României a anunţat joi că reprezentantul său va aborda cu acest prilej, la solicitarea Asociaţiei Române a Cărnii, chestiunea introducerii reţetei produsului mititei pe lista reţetelor tradiţionale, alături de burger şi cârnatul spaniol chorizo.

Bicarbonatul de sodiu sau E 500 nu este şi nu a fost niciodată autorizat în prepararea cărnii, inclusiv în cazul micilor. În noua listă a aditivilor alimentari pentru UE, folosirea autorizată a acestora este prezentată în conformitate cu categoriile de alimente la care ei pot fi adăugaţi. Noua listă este bazată pe autorizaţiile acordate în conformitate cu vechile directive şi va intra în vigoare de la 1 iunie', a adăugat Frederic Vincent.

Practic, este vorba despre anexa II a Regulamentului CE nr. 1333/2008 al Consiliului UE şi al Parlamentului European privind aditivii alimentari, amendată trei ani mai târziu prin Regulamentul nr. 1129/2011, care intră în vigoare de la 1 iunie 2013.

„Dacă industria cărnii foloseşte aditivi, care sunt esenţiali pentru mititei, este necesară depunerea unei cereri de autorizare. Folosirea aditivilor este analizată de la caz la caz şi dacă aceasta respectă condiţiile prevăzute în legislaţia privind aditivii alimentari,

Comisia Europeană va propune autorizarea lor. În cazul concret al folosirii E 500 în mici, folosirea aditivilor în acest produs tradiţional pare acceptabilă, dar procedurile vor trebui respectate', a mai precizat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar.

România a cerut Comisiei Europene ca aditivii folosiţi în pasta de mici să fie permişi în continuare. O specialistă din cadrul ministerului Agriculturii a participat la o reuniune pe această temă, joi,la Bruxelles, potrivit TVR.

Prezentarea reţetei de către reprezentanta ministerului român al Agriculturii este doar primul pas în procedura ce trebuie parcursă pentru a obţine din partea Uniunii Europene permisiunea de folosi la prepararea pastei de mici bicarbonat de sodiu şi alte două substanţe - un colorant şi un conservant - care, potrivit normelor europene, ar urma ca din vară să fie interzise.

Reprezentanta României nu a oferit niciun fel de detalii privind reuniunea Grupului de lucru pentru siguranţa alimentară, dar surse la curent cu discuţiile au declarat pentru TVR că, deocamdată, experţii iau notă de solicitarea Bucureştiului. Răspunsul va veni în următoarele două săptămâni.

Normele privind interzicerea folosirii bicarbonatului de sodiu şi a celorlalţi doi aditivi au fost agreate de statele membre, inclusiv de România, acum câţiva ani. Discuţia legată de mititei priveşte Regulamentul 1129 referitor la aditivii alimentari şi nu normele europene pentru produsele tradiţionale

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie