Cioban rănit grav la o stână din Munții Retezat. El a fost atacat cu sălbăticie de un alt păstor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cioban a fost adus în stare gravă la spital, după ce a fost bătut de un alt păstor. Incidentul s-a petrecut, sâmbătă seara, la o stână din Retezat.

Poiana Pelegii din Retezat. Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL

Spiritele s-au încins, sâmbătă seara, la o stână din Poiana Pelegii din Retezat, iar un cioban a fost bătut cu sălbăticie de un alt păstor. Salvamontiștii au intervenit în ajutorul victimei.

„Ciobanul bătut prezenta multiple traumatisme corporale. Colegii de la formația Salvamont Valea Jiului aflați în Punctul de permanență la refugiul din zonă, au răspuns solicitării de ajutor. După acordarea primului ajutor, persoana în vârstă de 38 de ani a fost transportată până la Barajul Gura Apelor din Retezat, unde a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara”, a informat Serviciul public județean Salvamont Hunedoara.

Polițiștii din Hațeg conduc cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs agresiunea.

„Polițiștii au constatat că la o stână situată la Poiana Pelegii din Parcul Național Retezat, în urma unor discuții contradictorii, un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, l-ar fi lovit cu un obiect contondent în zona capului, pe un alt bărbat de 38 de ani, din comuna Romos. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, a informat Carla Strujan, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Poiana Pelegii, locul de unde pornesc traseele din inima Retezatului

Poiana Pelegii din Retezat (video), unde a avut loc „confruntărea” celor doi ciobani, se află în Parcul Național Retezat, la capătul unui drum forestier de circa 20 de kilometri de Barajul Gura Apelor din Hunedoara și este zona de unde pornesc mai multe trasee de munte din Retezat.

Poiana Pelegii este o atracţie pentru turişti, pentru că se poate ajunge acolo cu maşina şi pot vedea Retezatul, în toată splendoarea lui.

Înconjurată de munţi, păduri şi cascade, Poiana Pelegii este locul de unde pornesc o mare parte din traseele pe munte care vă pot purta spre lacurile glaciare (lacul Bucura este la o oră jumătate de mers pe jos), spre peşteri ori spre vârfurile masivului.

Drumul spre Poiana Pelegii este singura cale prin care turiştilor le este permis accesul cu maşinile în centrul Parcului Naţional Retezat. Drumul forestier porneşte de pe marginea Barajului Gura Apei, din dreptul unei bariere montate de Administraţia Parcului Naţional Retezat, şi se afundă în munte şi păduri, spre poalele celor mai înalte vârfuri.

Deşi drumul este anevoios din cauza gropilor şi a pietrişului care îi acoperă unele porţiuni şi a îngustimii lui, poate fi considerat un adevărat cadou oferit turiştilor „comozi“ şi celor cărora timpul nu le permite să străbată la pas traseele de munte.

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț