Cine sunt proprietarii complexului care a ars în Băneasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu de proporţii a cuprins vineri întregul Parc industrial Metav din Băneasa, unde zeci de firme au închiriat spaţii de birouri sau de producţie.

Metav Business Park, din apropierea Aeroportului Băneasa, este controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte, primul fiind condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul privind terenurile din nordul Capitalei.

Gabriel „Puiu” Popoviciu, născut în  13 decembrie 1959, este un controversat om de afaceri din România şi  unul dintre cei mai influenţi actori de pe piaţa imobiliară din România.

Este fiul profesorului universitar Aurel Popoviciu de la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti. Este ginere al fostului demnitar comunist Ion Dincă. La începutul anilor 1980 s-a căsătorit cu Doina, fiica lui Ion Dincă, fost prim-vicepremier în „garda” ceauşistă din 1980 până în 1989.

Băneasa Investment, Howard Johnson, Casa Doina, Alltrom, IKEA, Comaliment, Pizza Hut, KFC - sunt firme care se leagă într-un fel sau altul de Popoviciu[2]. În anul 2003, singurul an în care a fost inclus în „Top 300 Capital”, avea o avere estimată la cel puţin 100 de milioane de dolari.

Imediat după Revoluţie, Popoviciu a emigrat în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se la New Jersey, însă după un timp a revenit în ţară pentru a dezvolta afaceri. Tot după Revoluţie, a înfiinţat compania ComputerLand, împreună cu celălalt ginere al lui Ion Dincă, Nicolae Badea, acţionar la Clubul Dinamo.

O altă afacere de început a lui Popoviciu a fost franciza Pizza Hut, reţea de restaurante cu afaceri de 10 milioane euro în anul 2008, lansată în 1994. Prima unitate a fost cea din Dorobanţi, iar în prezent (martie 2009) sunt 13 astfel restaurante. Tot în regim de franciză aduce în 1997 pe piaţa locală şi lanţul de restaurante Kentucky Fried Chicken (KFC), care în 2008 a avut afaceri de peste 40 milioane euro.

Controlează, alături de partenerul său de afaceri Radu Dimofte, cel mai important proiect imobiliar din Bucureşti - mallul din Băneasa şi proiectele de birouri şi rezidenţiale din zonă. Valoarea totală a proiectului imobiliar Băneasa depăşeşte 2 miliarde de euro. Mai controlează clădiri şi terenuri în Bucureşti în zona Calea Victoriei, Dorobanţi, Herăstrău sau Big Berceni. Deţine şi franciza IKEA în România, prin magazinul IKEA din Bucureşti. Începând cu anul 2010, IKEA România a devenit parte din IKEA Group, după 3 ani de operare sub franciză locală.

Este promotor al celui mai mare proiect imobiliar din ţară, „Băneasa Rezidenţial”, care funcţionează prin compania Băneasa Investments. Proiectul este controversat datorită asocierii firmei cu Universitatea de Agronomie, care a pus la dispoziţie terenul de 220 de hectare.

Popoviciu este şi al doilea proprietar de hoteluri din Bucureşti (după George Copos), cele trei unităţi pe care le controlează, Howard Johnson Grand Plaza, Ramada Plaza şi Ramada Parc, înregistrând în anul 2008 venituri de aproximativ 28-29 milioane euro.

Popoviciu a participat şi la privatizarea societăţilor Comaliment, Herăstrău, A.S.D. Mioriţa şi Practic (fosta ICL Alimentara).

Cine este Radu Dimofte

Supranumit „Părintele francizelor”, Radu dimofte, unul dintre principalii parteneri de afaceri ai lui Puiu Popoviciu, este renumit pentru flerul său în afaceri imobiliare.

Radu Dimofte deţine afaceri în domeniul imobiliar şi hotelier, fiind proprietarul unor spaţii comerciale si clădiri de birouri din Bucureşti. El deţine 48% din acţiunile companiei Practic Bucureşti care activează pe piaţa imobiliară.

În afara KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, alte branduri operate de companii controlate de Radu Dimofte sunt Cinnabon, Paul şi Hard Rock Cafe. 

Citeşte şi

FOTO VIDEO Incendiu puternic în zona Băneasa - Pipera din Capitală. Avertizarea pompierilor. Zona este evacuată de jandarmi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică