Cine erau cei 3 tineri care au murit în accidentul devastator din județul Neamț. Doi dintre ei erau frați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri, de 17, 18 şi 23 de ani, şi-au pierdut viaţa, iar alți trei au fost răniți, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent. Accidentul teribil s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în comuna Borca.

Cei trei tineri care și-au pierdut viața ân accident FOTO: facebook

În accidentul rutier din comuna Borca au fost implicate două autoturisme în care se aflau şapte persoane. Conform ISU Neamţ, cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă şi s-au răsturnat în curţile a două gospodării.

 În urma impactului patru persoane au rămas încarcerate, însă trei dintre acestea s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie.

Doi dintre tinerii morţi, George Alexandru şi Raul Ciprian, sunt fraţi, din comuna Poiana Teiului, Neamţ.

Celălalt tânăr mort în accident, Cristian, este din Holdița, județul Suceava.

Cei doi frați de 23 și 17 ani care erau într-una din maşini au murit, iar din celălalt autoturism, un tânăr de aproape 18 ani, a murit şi el, pentru că nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. Totul s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 0:45, atunci când cele două mașini s-au atins în viteză.

Accidentul a fost provocat din cauza vitezei excesive. Șoferul de 23 de ani nu a respectat o distanță destul de mare față de celălalt autoturism și din acest motiv cele două mașini s-au ciocnit. Cele două mașini au trecut prin garduri și prin garajul acestei case, au rupt stâlpi de beton, garduri de fier, iar înăuntru pompierii au trebuit să descarcereze mai multe persoane.  

Mași a s-a oprit înntr-o gospodărie

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, însă martorii spun că e posibil ca cele două mașini să se fi întrecut pe drum, ținând cont că la acea oră carosabilul era liber. 

Mașina s-a oprit într-o gopsodărie

"În noaptea de 31 martie, în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 17B, în localitatea Borca.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 23 ani, ar fi condus un vehicul pe DN 17B, din direcția Poiana Largului spre Borca, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul ce se deplasa în fața sa, condus de un tânăr de 18 ani, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului ambele autoturisme aur fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în curtea a două imobile.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto, în vârstă de 23 de ani și al unui pasager, în vârstă de 17 ani, ambii din același autoturism, din Poiana Teiului, precum și al unui pasager în vârstă de 18 ani, din al doilea autoturism, din județul Suceava.

Totodată, a rezultat vătămarea corporală al conducătorul auto de 18 ani și a altor două pasagere în cu vârste de 19 și 22 de ani, din al doilea autoturism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă", se arată în comunicatul Poliţiei.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort