CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice. Rutele pe care vor cicrula

0
Publicat:

CFR Călători urmează să primească încă 12 trenuri electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, scrie Agerpres.

Alstom/FOTO: ARF

Cele 12 trenuri ar urma să deservească patru rute feroviare, fiind vorba de: Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Galaţi, Iaşi – Cluj Napoca.

Potrivit ARF, Comisia de analiză şi evaluare, desemnată prin decizia preşedintelui BRM, a acceptat valoarea cea mai bună obţinută în urma licitaţiei electronice şi a hotărât adjudecarea şi acordarea dreptului de a semna contractul operatorului economic CFR Călători, la valoarea compensaţiei unitare exprimată în lei/tren-km de 31,96 lei.

În cadrul CSP-L3, vor fi alocate 12 rame electrice (11+1 rezervă), din cele 36 ce urmează a fi livrate de Alstom, care vor fi utilizate de CFR Călători pentru prestarea serviciului de transport feroviar public de călători, distribuite pe cele patru rute ale pachetului. Anual, aceste rame vor efectua 11.680 de rute (dus-întors), cu un total de 4.585.532.89 tren-km.

Serviciile prevăzute în CSP-L3 vor acoperi rute magistrale electrificate din nord-estul, centrul şi sud-estul ţării, contribuind la îmbunătăţirea serviciilor feroviare ce deservesc municipiile Bucureşti Nord, Iaşi, Cluj Napoca, Galaţi, Brăila, Ploieşti, Bacău, Buzău, Suceava şi Focşani.

Acest contract are prevăzută o valabilitate de maximum 38 de luni şi vizează patru rute de serviciu public (prestate cu 12 rame RE-IR1), respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Galaţi, Iaşi – Cluj Napoca.

Primele 12 rame RE-IR1 vor fi utilizate în cadrul primului contract de servicii publice de transport feroviar din România atribuit CFR Călători prin procedură competitivă, procedură finalizată prin adoptarea HG nr. 1.328/2023.

La 20 noiembrie, primul tren Alstom a plecat din Gara de Nord, București, și s-a îndreptat către Brașov, iar preţul unui bilet Bucureşti-Braşov va fi de 91 de lei pentru Clasa I-a, respectiv 63 lei la Clasa II-a.

Trenul are șase vagoane, cu o capacitate totală de 351 de locuri. De asemenea, are o podea joasă, ceea ce asigură accesul facil pentru persoanele cu mobilitate redusă și este aptă să circule cu o viteză maximă de 160 km/h. Și, foarte important, mentenanța ramei electrice este asigurată de către firma producătoare Alstom.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă