Cererea de pensionare a judecătorului Mustaţă, rediscutată doar după ce instanţa va da o decizie definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Stan Mustaţă, acuzat de fapte de corupţie, cere pensionarea din arestul Poliţiei FOTO Mediafax

Cererea de pensionare formulată de judecătorul Stan Mustaţă - arestat pentru corupţie - va fi luată în discuţie de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce instanţa va da o decizie definitivă în cazul acestuia.

Potrivit ordinii de zi publicată pe site-ul CSM, membrii Consiliului au analizat, marţi, nota Direcţiei resurse umane cu privire la cererea înaintată de judecătorul suspendat Stan Mustaţă.

Plenul CSM trebuia să analizeaze pentru a doua oară această cerere de pensionare, după ce în primă fază a stabilit că o astfel de solicitare poate fi discutată abia după soluţionarea definitivă a dosarului de corupţie în care este vizat judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti.

Membrii Consiliului pot dispune pensionarea magistratului, însă, până la clarificarea dosarului aflat în instanţă, el nu va primi o pensie specială de magistrat, ci o pensie de bază.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe va fi analizată şi cererea judecătoarei Elena Rovenţa, suspendată şi ea din magistratură ca urmare a arestării preventive într-un dosar de corupţie.

Judecătorul lui Voiculescu arestat pentru corupţie

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată în 23 mai, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale. Alături de el a fost deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, pentru complicitate la luare de mită.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Ion Boraciu, cel despre care judecătorul Stan Mustaţă spunea că îi este "prieten vechi", Florian Alexandru, un apropiat al clanului "Cămătarii" şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Stan Mustaţă şi Mariana Curea sunt în arest preventiv din 30 aprilie. Judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti care a dispus arestarea preventivă a arătat, în motivare, că faptele de corupţie ale lui Mustaţă sunt "cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta" şi că probele adunate de anchetatori dovedesc acuzaţiile aduse.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai, să îl suspende din magistratură pe Stan Mustaţă.

În 12 mai, Stan Mustaţă a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi admită pensionarea. CSM a amânat, în 29 mai, analizarea cererii lui Stan Mustaţă, până la soluţionarea definitivă a dosarului în care magistratul este acuzat de fapte de corupţie.

Legea care elimină pensiile speciale, promulgată

Pe de altă parte, la 14 iulie, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie.

Proiectul de lege a trecut tacit de Camera Deputaţilor, în data de 22 octombrie 2013, a ajuns ulterior la Senat, unde a fost amânat în mai multe rânduri.

Legea a fost adoptată de plenul Senatului în data de 18 iunie, cu 98 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi o abţinere şi prevede că nu beneficiază de pensia de serviciu şi de indemnizaţie judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie sau fapte asimilate infracţiunilor de corupţie.

Senatorii jurişti au mai stabilit, faţă de varianta adoptată tacit de Camera Deputaţilor, că aceste prevederi nu se aplică retroactiv, ci doar pentru situaţiile valabile de la momentul intrării în vigoare a legii. În plus, senatorii jurişti au eliminat din lege infracţiunile legate de serviciu, respectiv abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, prevederile legii urmând a se aplica doar pentru infracţiuni de corupţie.

Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvern. În varianta propusă de Executiv, actul normativ prevedea că nu vor beneficia de pensie de serviciu magistraţii care au fost condamnaţi pentru o infracţiune de corupţie, de serviciu sau pentru o altă faptă intenţionată asupra căreia CSM apreciază că aduce atingere prestigiului justiţiei. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistem public, în condiţiile legii.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare