Cei doi falşi stomatologi au fost reţinuţi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Falşii stomatologi au fost reţinuţi de poliţie

Cei doi falşi stomatologi care ar fi indus în eroare pacienţi trataţi la un cabinet neautorizat din Bucureşti au fost reţinuţi marţi seara, informează reprezentanţii Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Reţinerea celor doi a fost dispusă, în urma percheziţiilor care au avut loc marţi la sediul cabinetului stomatologic neautorizat, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, vătămare corporală din culpă, fals material în înscrisuri oficiale, falsificarea de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false.

"Din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că, fără a avea drept de liberă practică, o femeie şi un bărbat ar fi exercitat, în perioada 2017 - 2021, într-un cabinet stomatologic neautorizat din Bucureşti, profesia de medic stomatolog. Astfel ar fi indus în eroare pacienţii, fiind produse vătămări corporale, precum şi un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei", a precizat un comunicat al DGPMB, scrie Agerpres.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun