CEDO a dat undă verde la spionarea conturilor de socializare între soţi, în vederea identificării unor infidelităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CEDO a decis că într-un divorţ un soţ poate utiliza mesajele postate de partenerul de viaţă pe internet

Judecătorii Curţii  Europene a Drepturilor Omului au decis că un soţ poate salva şi utiliza mesajele postate de partenerul de viaţă pe diverse reţele de socializare, pentru a le utiliza ulterior ca probe într-un eventual divorţ

Folosirea într-o procedură de divorţ a mesajelor private postate de partenerul de viaţă pe website-uri de socializare este posibilă, a stabilit zilele trecute Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Avocaţii români susţin că, prin anularea repercusiunilor penale, această decizie dă „verde” la spargerea conturilor de internet ale partenerilor de viaţă. 

Concret, instanţa europeană a fost sesizată de o femeie din Spania ce s-a plâns că fostul ei soţ portughez nu a fost condamnat de justiţia din ţara lui după ce el a folosit în procesul de divorţ schimburi de mesaje ale ei cu bărbaţi pe website-uri de dating pe vremea când încă erau căsătoriţi.

Căsătoriţi din 2001, cei doi, care îşi împărţeau viaţa între Spania şi Portugalia, şi-au văzut între timp relaţia degradată şi fiecare a deschis în ţara sa o procedură de divorţ. Acest divorţ a fost în final pronunţat în Spania, unde legea acordă mamei îngrijirea copiilor, cu drept de vizită pentru bărbat.

Acces public restrâns 

Dar în cadrul procesului deschis în Portugalia, în special pentru partajul autorităţii părinteşti, bărbatul a furnizat mesajele pe care le recuperase de pe un website de întâlniri. Drept urmare, soţia a formulat în această ţară o plângere penală pentru încălcarea secretului corespondenţei, plângere pe care nicio instanţă portugheză nu a considerat-o admisibilă.

În verdictul său, CEDO dă dreptate justiţiei portugheze, estimând mai ales că „efectele asupra divulgării mesajelor litigioase asupra vieţii private a reclamantei au fost limitate”, în măsura în care aceste mesaje „au fost divulgate numai în procedurile civile” la care publicul are un acces „restrâns”.

Pe de altă parte, mesajele respective „nu au fost examinate concret”, întrucât tribunalul din Lisabona „nu a statuat pe fond asupra cererilor formulate de soţ”, mai motivează CEDO, care concluzionează că în acest caz nu a fost încălcat articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitor la respectarea dreptului la viaţă privată şi la secretul corespondenţei. 

Legislaţia penală, amputată 

Avocatul Adrian Cuculis susţine că decizia CEDO are o mare însemnătate inclusiv în România. „Decizia vine cumva şi amputează legislaţia penală a României, dar probabil şi a altor state, vorbind aici în particular de infracţiunea de accesare a sistemelor informatice fără drept. Concret, în legislaţia noastră penală spargerea parolelor sau conturilor de socializare ale celuilalt soţ este interzisă, drept urmare nici folosirea mesajelor private nu este permisă. Ori tocmai acest lucru a fost desfiinţat de magistraţii CEDO. În opinia mea, de această decizie care vine cumva cu ricoşeu se vor folosi inclusiv cei cercetaţi în dosare penale pentru accesarea sistemelor informatice fără drept şi care au la baza infracţiunii strângerea de probe în vederea divorţului. Mai mult ca sigur vom vedea în România dosare clasate pe acest aspect”, susţine avocatul. 

Conturile de Facebook sunt cele mai spionate 

Adrian Cuculis susţine că această decizie va avea un impact important. „Nu vorbim de câteva cazuri. Avem sute de astfel de speţe în care sunt cercetate sau chiar trimise în judecată persoane pentru infracţiunea de accesare a sistemelor informatice fără drept între soţi. Atenţie! 

Avem sute de astfel de speţe care sunt cercetate sau chiar sunt trimise în judecată persoane pentru infracţiunea de accesare a sistemelor informatice fără drept între soţi. Adrian Cuculis avocat

Este considerată infracţiune chiar şi accesarea contului celuilalt soţ chiar dacă parola este salvată în calculator şi nu este necesară spargerea contului. De obicei se intră pe contul de Facebook şi se salvează unele mesaje din Messenger. Repet, decizia este una fără precedent, care va aduce dificultăţi atât instanţelor penale, cât şi celor civile. Practic, oarecum se dă liber la spargerea conturilor partenerilor în vederea identificării unor infidelităţi, iar astfel de fapte nu vor mai avea înrâurire în partea penală a lucrurilor”, a precizat Adrian Cuculis.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort