Cătălin Cherecheş a fost adus în ţară sub escortă pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II

0
Publicat:

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a intrat în România, marţi seară, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, fiind adus sub escortă din Germania de autorităţi pentru a executa pedeapsa într-un penitenciar cu regim închis.

Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare

Maşina în care a fost adus Cherecheş a trecut prin frontieră pe o bandă pe care nu erau alte autovehicule în aşteptare pentru formalităţi, scrie Agerpres.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, le-a mulţumit, marţi, autorităţilor din Germania şi responsabililor din Poliţia Română "pentru maniera exemplară" în care s-a colaborat în acest caz.

Ea a precizat că, pentru a pune în aplicare mandatul european de arestare şi pentru a ajunge la momentul în care Cătălin Cherecheş să fie predat autorităţilor române, Ministerul Justiţiei a oferit autorităţilor din Germania un set de garanţii legat de condiţiile din penitenciarul în care va fi încarcerat Cherecheş.

"Acest demers la care noi ne-am angajat vă asigur că va fi executat cu bună-credinţă. Aceste garanţii cu privire la condiţiile de detenţie au fost apreciate pozitiv de instanţele din Germania, astfel încât, aţi văzut deznodământul, au decis predarea lui Cătălin Cherecheş. El va fi încarcerat conform angajamentului şi conform procedurilor la Penitenciarul Rahova pentru o perioadă de carantină şi observare de 21 de zile. Secţia în care va fi încarcerat în această perioadă este Secţia E2, destinată persoanelor condamnate, majore, de sex masculin", a explicat ministrul Justiţiei.

La Rahova, Cătălin Cherecheş - conform garanţiilor comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor - va fi cazat cu maxim încă două persoane într-o cameră cu o suprafaţă de aproximativ 19 metri pătraţi.

Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.

Ulterior, în seara zilei de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, Cătălin Cherecheş a fost localizat, depistat şi reţinut de către poliţiştii bavarezi în oraşul Augsburg.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG