Carmen Dan, audiată la DNA în dosarul Tel Drum. La ieşire a fost huiduită de protestatari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Dan FOTO Inquam Photos / Florin Albei

Carmen Dan, ministrul de Interne, a fost audiată joi la DNA, unde a fost dusă de şoferul personal, imediat după şedinţa de Guvern. Este prima dată când Carmen Dan a fost chemată la DNA.

Ministrul de Interne a ajuns la sediul DNA în jurul orei 16.00 şi a stat acolo timp de aproape patru ore, fiind audiată în dosarul Tel Drum, în care Liviu Dragnea este acuzat, printre altele, de constituire a unui grup infracţional organizat.

Carmen Dan a fost citată în calitate de martor, iar la ieşirea de la DNA a fost huiduită puternic de un grup de protestatari.

În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Potrivit procurorilor DNA, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice , prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spun procurorii DNA. Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a dat publicităţii la acel moment un comunicat, menţionând că DNA a subliniat rolul OLAF şi amintind că Oficiul a recomandat recuperarea fondurilor în acest caz şi începerea acţiunii judiciare. Directorul instituţiei consideră că este vorba despre un exemplu perfect de colaborare pozitivă cu atorităţile naţionale

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO