Camera Deputaților vrea măsuri după ce Diana Șoșoacă a agresat verbal o jurnalistă. Anunțul făcut de Ciprian Șerban

0
0
Publicat:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a declarat luni că va fi aplicat "aşa cum se cuvine" Regulamentul în cazul în care se vor repeta incidentele care au avut loc în prima zi a noului Parlament, atunci când Diana Şoşoacă a agresat verbal o ziaristă.

Incidentul a avut loc în prima zi a noului Parlament FOTO Arhivă

Şerban a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, de ce nu s-a intervenit atunci când Diana Şoşoacă a agresat jurnalişti.

"Am preferat în primă instanţă să facem apel la conştiinţa lor. Se pare că aceasta nu există şi atunci vom aplica Regulamentul aşa cum se cuvine. (...) Atunci nu am ştiut că aşa va reacţiona doamna Şoşoacă, nu este vina mea că nu au intervenit anumite persoane aici, vom avea grijă să nu se mai întâmple", a afirmat acesta, citat de Agerpres.

Ciprian Şerban a fost întrebat, de asemenea, cum s-a ajuns la soluţia politică ca el să ocupe funcţia de şef al Camerei Deputaţilor, deşi iniţial s-a vehiculat numele lui Daniel Suciu pentru această poziţie.

"Aceste propuneri vin în urma unor negocieri politice. Teoretic, fiecare organizaţie ar trebui să primească ceva după alegerile prin care am trecut. Am fost eu propunerea. (...) Bineînţeles că pentru fiecare propunere se ţine cont de anumite aspecte. Astăzi sunt eu propunere pentru Camera Deputaţilor", a mai afirmat el.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că îşi doreşte ca cea mai mare realizare politică a sa să fie aceea de a nu dezamăgi alegătorii care l-au trimis în Parlament.

Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut