Video Parchetul s-a autosesizat după ce Șoșoacă și Makaveli au urmărit și agresat verbal jurnaliștii, în Parlamentul României
0Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu, după ce europarlamentarul Diana Șoșoacă și vloggerul Makaveli au urmărit și agresat verbal jurnaliștii, în Parlamentul României.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță că s-a sesizat din oficiu în data de 20 decembrie 2024 cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii şi liniștii publice și purtare abuzivă.
„În fapt, s-a reținut că în, data de 20 decembrie 2024, în timp ce se aflau în incinta Palatului Parlamentului, mai multe persoane (printre care și un europarlamentar, un deputat, un funcționar parlamentar ș.a.) i-au urmărit și agresat verbal pe jurnaliștii acreditați din cadrul unui post de televiziune.
În același context, pe un cont social media al uneia dintre persoanele menționate anterior a fost publicat un mesaj video prin care au fost adresate injurii și amenințări la adresa judecătorilor Curții Constituționale și a unui jurnalist”, a transmis Parchetul.
„Menționăm că în cauză urmărirea penală se desfășoară in rem”, a mai transmis Parchetul.
Așa cum Adevărul a relatat, Diana Șoșoacă și Virgil Alexandru Zidarul, care își spune Makaveli, influencerul care i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu, au hărțuit o jurnalistă de la Antena 3 pe holurile Parlamentului. Cei doi au întrerupt transmisiunea în direct de la Antena 3 din Parlament și au strigat după jurnalistă „de ce nu mai faceți interviuri?
De asemenea, președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a avut un derapaj foarte grav pe Instagram, care nu poate fi reprodus, la adresa realizatorului TV, Mihai Gâdea, pe care l-a blestemat.