Cadavrul unui cetățean străin, găsit în Sectorul 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii și procurorii au deschis joi o anchetă, după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit în anexa unei facultăți din Sectorul 6, miercuri seară.

Cadavrul unui bărbat, găsit în Sectorul 6 / Foto: Arhivă

„Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 20 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-o anexă a unei clădiri, din Sectorul 6, a fost găsită o persoană care nu mai prezenta semne vitale. La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției. Personalul medical prezent a declarat decesul bărbatului.”, a transmis, joi, Poliția Capitalei.

Poliția a fost alertată de mai mulți studenți care au găsit trupul bărbatului lângă o ghenă din curtea unei facultăți din Sectorul 6.

Surse judiciare au declarat pentru „Adevărul” că este vorba de un cetățean nepalez de 27 de ani, care locuia legal într-un complex de cămine din Sectoul 6 împreună cu mai mulți cetățeni străini. De asemenea, se pare că este vorba de o sinucidere.

„În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei”, au mai precizat poliţiştii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune