Bolojan anunță că Legea privind pensiile magistraților este finalizată. Crește vârsta de pensionare și se modifică formula de calcul

0
Publicat:

Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, 28 iulie, că legea privind pensiile magistraților este finalizată. Este vorba despre creșterea vârstei de pensionare și modificarea formulei de calcul a pensiei.

Premierul Ilie Bolojan FOTO: Profimedia

Legea va fi pusă în dezbatere publică în aceste zile, urmând ca în cadrul coaliției de guvernare să se decidă dacă va fi adoptată prin asumarea răspunderii sau prin procedură parlamentară, potrivit G4media. 

Premierul Ilie Bolojan a declarat pe 11 iulie că este necesară creșterea vârstei de pensionare a magistraților, care în prezent ies la pensie la 48 de ani. Oficialul a mai spus că este nevoie de o regândire a sumei pe care aceștia o primesc ca pensie, 85% din salariul brut, ceea ce nu se mai întâmplă în lume.

„Avem o pensionare prea rapidă a magistraților și, așa cum v-am spus, se pensionează în general la 48 de ani. Din pensionările care le-am semnat când am ocupat funcția de președinte interimar 90% erau la 48 de ani”, a spus Bolojan.

De asemenea, Bolojan a criticat actuala formulă de calcul a pensiilor speciale, spunând că pensia reprezintă 80% din salariul brut, ceea ce, în multe cazuri, echivalează cu salariul întreg și a atras atenția asupra necesității creșterii vârstei de pensionare.

„Un salariu brut înseamnă, de regulă, salariul net plus 40–50%. Asta înseamnă că 80% din brut e mai mult decât netul. Cred că o formulare corectă și cinstită este 80% din salariul net, fără să mai punem condiția să nu depășească ultimul salariu. Este o prevedere bună, corectă și cinstită. Trebuie să creștem vârsta – nu știu, 30–35 de ani de muncă, astfel încât pensionarea să se apropie de vârsta standard de 65 de ani”, a declarat Bolojan

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim