Blocadă în Marea Neagră: O navă militară rusă deviază sau opreşte navele comerciale care se îndreaptă spre porturile ucrainene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Ministerul Apărării  precizează joi că nu se confirmă informaţiile referitoare la o posibilă agresiune rusească în zona Insulei Şerpilor. De asemenea MApN face precizări cu privire la interdicţiile de navigaţie impuse de Federaţia Rusă pentru navele comerciale care se îndreaptă către porturile ucrainene.

”Din datele de monitorizare obţinute de structurile Forţelor Navale Române, rezultă că o navă militară rusă care se află în apele internaţionale ale Mării Negre, la limita de nord a Zonei Economice Exclusive a României (în afara acestei zone), deviază sau opreşte navele comerciale aflate în marş către porturile ucrainene. Nu confirmăm informaţiile referitoare la o posibilă agresiune rusească în zona Insulei Şerpilor”, a transmis, joi, Ministerul Apărării. 

Instituţia face câteva precizări suplimentare cu privire la regimul juridic al mării teritoriale şi al zonei economice exclusive, ”pentru corecta înţelegere a situaţiei”.

”Articolul 2 

(1) Marea teritorială a României cuprinde fâşia de mare adiacentă ţărmului ori, după caz, apelor maritime interioare, având lăţimea de 12 mile marine (22.224 m), măsurată de la liniile de bază. 

Articolul 4 

Limitele exterioare şi laterale ale mării teritoriale, stabilite conform prevederilor art. 2 şi 3, constituie frontiera de stat maritimă a României. 

Articolul 7 

Zona contiguă a României este fâşia de mare adiacentă mării teritoriale care se întinde spre largul mării până la distanţa de 24 mile marine, măsurată de la liniile de bază stabilite în art. 2. 

Articolul 8 

În zona sa contiguă, România exercită controlul pentru prevenirea şi reprimarea încălcărilor, pe teritoriul său, ale legilor şi reglementărilor sale din domeniul vamal, fiscal, sanitar şi al trecerii frontierei de stat. 

Articolul 9 

(1) Zona economică exclusivă a României este instituită în spaţiul marin al ţărmului românesc la Marea Neagră, situat dincolo de limita apelor mării teritoriale şi adiacent acestora, în care România îşi exercită drepturi suverane şi jurisdicţia asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia şi coloanei de apă de deasupra, precum şi în ceea ce priveşte diferitele activităţi legate de explorarea, exploatarea, protecţia, conservarea mediului şi gestionarea acestora.

(2) În condiţiile specifice determinate de dimensiunile Mării Negre, întinderea zonei economice exclusive a României se stabileşte prin delimitare, pe bază de acord încheiat cu statele vecine ale căror ţărmuri sunt limitrofe sau situate faţă în faţă cu litoralul românesc al Mării Negre, ţinându-se seama de faptul că lăţimea maximă a zonei economice exclusive, în conformitate cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, ratificată de România prin Legea nr. 110/1996, poate fi de 200 mile marine măsurate de la liniile de bază prevăzute la art. 2. 

(3) Delimitarea se face în conformitate cu principiile general recunoscute de dreptul internaţional şi cu respectarea legislaţiei române, prin aplicarea, în funcţie de circumstanţele specifice din fiecare sector de delimitat, a principiilor şi criteriilor de delimitare general recunoscute, astfel încât să se ajungă la o soluţie echitabilă. 

Articolul 10 

(1) În zona economică exclusivă România exercită: 

a) drepturi suverane de explorare şi exploatare, protecţie, conservare şi gestionare a tuturor resurselor naturale biologice şi/sau nebiologice şi a altor resurse care se află pe fundul mării, în subsolul acestuia, în coloana de apă, în spaţiul aerian de deasupra acestuia; 

b) drepturi suverane privind alte activităţi legate de explorarea şi exploatarea zonei în scopuri economice, cum sunt producerea de energie cu ajutorul apei, al curenţilor şi al vânturilor; 

c) drepturi exclusive privind amplasarea şi folosirea de insule artificiale, de instalaţii şi lucrări destinate cercetării ştiinţifice, explorării şi exploatării resurselor naturale din această zonă sau în alte scopuri economice; 

d) jurisdicţie privind:

 – amplasarea şi folosirea de insule artificiale, de instalaţii şi lucrări; 

– cercetarea ştiinţifică marină; 

– protecţia şi conservarea mediului marin şi a faunei marine; 

e) alte drepturi prevăzute în prezenta lege sau în alte acte normative ale României şi de normele general recunoscute ale dreptului internaţional. 

(2) Drepturile suverane şi jurisdicţia prevăzute la alin. (1) se realizează în conformitate cu legislaţia României”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă