Black Friday: de la ghete la tablete. Unde găsim cele mai bune oferte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marile magazine promit electrocasnice cu până la 50% mai ieftine FOTO Adevărul

Cei mai mari distribuitori de produse IT şi electrocasnice, dar şi firme din domeniile imobiliare, turism sau vestimentar oferă reduceri de peste 50% celor care fac cumpărături mâine.

Printre companiile care se luptă să atragă cât mai mulţi clienţi se numără firme cunoscute precum eMag, Altex, Flanco, Mobexpert sau Policolor. Obiceiul american Black Friday, sau Vinerea Neagră a cumpărăturilor, a fost adaptat şi introdus cu succes anul trecut şi pe piaţa din România. Sute de mii de români s-au „bătut" pe ofertele magazinelor din întreaga ţară pentru a cumpăra produse la preţuri reduse până la 90%.

eMag schimbă condiţiile

Anul acesta, eMag, cel mai mare distribuitor local de produse IT, anunţă un val de reduceri masive pentru cei care vor achiziţiona produse online. Din cauza numărului mare de comenzi aşteptate, compania va modifica condiţiile de cumpărare şi de livrare a produselor. Cei care achiziţionează produse vor primi pe adresa de e-mail indicaţii cu data de livrare. Reprezentanţii eMag au declarat că mai multe informaţii despre condiţiile speciale introduse cu ocazia Black Friday vor fi afişate pe site-ul lor, astăzi, de la ora 17.00.

„Cu toate că reprezentanţele vor fi deschise, comenzile se vor primi doar online şi le recomandăm oamenilor să stea acasă şi să îşi facă cont cu o zi înainte de Black Friday. Vom face toate livrările în termen de şapte zile", a declarat Radu Apostolescu, vicepreşedinte şi director de dezvoltare eMag.

Altex preconizează încasări mai mari decât anul tecut

Compania Altex anunţă, de asemenea, reduceri de până la 70% la produsele electrocasnice şi IT. Reprezentanţii Altex au declarat că se aşteaptă ca în acest an să încaseze cu 10% mai mult decât în anul precedent cu ocazia Black Friday.

Totodată, retailerul va menţine reducerile pe toată durata weekendului. În cursul zilei de astăzi vor fi afişate toate condiţiile şi regulamentul pentru cele trei zile de promoţie. În Bucureşti se află 11 reprezentanţe ale companiei Altex, printre care cele mai importante în Complexul Unirii din centrul Capitalei.

Domo a furat startul

Nici competitorul direct al celor de la Altex, Domo, nu se lasă mai prejos. Reprezentanţii companiei au anunţat că în magazinele lor din Capitală, şi nu numai, vor putea fi achiziţionate produse la preţ redus, în perioada 19 - 23 noiembrie.

Flanco va avea în acest an reduceri semnificative de preţuri cuprinse între 25% şi 60% la produse precum televizoare cu ecran plat, tablete, smartphone-uri sau electrocasnice. De asemenea, personalul a fost suplimentat în toate reprezentanţele, iar programul a fost extins de la ora 8.00 până la 22.00.

Pasionaţii de fotografie vor avea ocazia să-şi cumpere la preţ redus aparate sau accesorii de la cel mai mare distribuitor de echipamente de profil din ţara noastră. F64.ro a anunţat reduceri de 50% la aparatele foto din categoria DSLR-urilor şi a camerelor de filmat. Reprezentanţa F64 este situată pe Bulevardul Unirii numărul 41.

Haine, la 20% din preţ

Mai multe site-uri de haine au anunţat reduceri de până la 90% la haine. În oferta magazinului TinaR.ro se vor găsi mâine rochii, fuste, cămăşi, pulovere, jachete sau sacouri la preţuri reduse până la 85%.

Mobila, şi ea pe harta reducerilor

Febra reducerilor a cuprins şi industria mobilei. Astfel, şi cel mai mare grup de profil din România, Mobexpert, a anunţat reduceri, dar doar la mobila şi la obiectele decorative expuse în Outletul din Pipera. Campania va dura pe toată perioada weekendului.

Black Friday la imobiliare

O companie de consultanţă imobiliară, Esop Consulting, a speculat momentul şi a prezentat trei oferte de nerefuzat pentru clădiri de birouri. Prima ofertă cuprinde două clădiri de birouri, una în cartierul Cotroceni, iar cea de-a doua în zona Piaţa Muncii. Cei care vor închiria clădirile vor fi scutiţi trei luni de plata chiriei şi vor beneficia în plus de amenajare gratuită cu mochetă, pereţi demontabili şi cabluri de reţelistică.

A doua ofertă prevede un loc de parcare gratis la fiecare 40 de metri pătraţi închiriaţi într-o clădire de birouri aflată pe Bulevardul Barbu Văcărescu. Aici, chiria lunară este cuprinsă între 10 şi 12 euro pe metru pătrat.

Nici turismul nu a scăpat de febra reducerilor. Agenţia de turism Mareea pune la bătaie, online pachete complete de călătorie în Grecia, Bulgaria, pe litoralul românesc sau în Austria şi Slovenia. Ofertele sunt valabile pentru sezonul 2013. „Reducerile vor fi între 10 şi 40%, în funcţie de destinaţiile turistice şi de hotelurile alese", a explicat Marius Usturoiu, directorul general al agenţiei de turism Mareea.

Amatorii de chilipiruri testează deja piaţa

Bucureştenii au început de ieri să cotrobăie prin magazine în căutarea reducerilor. Cele mai căutate produse în această perioadă de reduceri sunt electronicele şi electrocasnicele.

„Black Friday oferă clienţilor reduceri de până la 50% la o gamă largă de produse. Evenimentul va începe de joi, la ora 23.00, pentru clienţii VIP, iar de vineri dimineaţă şi până duminică noapte se va face accesul tuturor cumpărătorilor", au explicat reprezentanţii hipermarketului Carrefour din Băneasa.

Vânătorii de reduceri au început deja să dea târcoale produselor pe care şi le doresc. „Vreau să-mi cumpăr un televizor LED Full HD şi, dacă tot am nimerit în această perioadă, voi profita de reducerile care vor fi aplicate începând de vineri", spune Daniel Fotea, care încă de ieri-dimineaţă a plecat să testeze piaţa.

„Aştept ziua de vineri să-mi cumpăr un laptop. Am pus deja ochii pe unul, doar sper să i se facă o reducere semnificativă", mărturiseşte şi Mihaela, care se afla la raionul de electronice.

Angajaţii magazinelor care participă la Black Friday avertizează însă că în general reducerile se aplică doar produselor care nu se vând pe toată perioada anului sau celor care oricum intră în lichidare de stoc.

Black Friday, un fenomen reciproc avantajos

Sociologul Alfred Bulai, conferenţiar universitar doctor la Catedra de Sociologie a SNSPA, este de părere că evenimentele de acest gen sunt un adevărat declanşator de cumpărături, iar strategia este reciproc avantajoasă.

„Pe de o parte, companiile au de câştigat pentru că scapă de produsele care nu s-au vândut foarte bine. Nicio firmă nu o să facă reduceri substanţiale la produsele care merg bine. În schimb, taie din preţul acelora cu care riscă să rămână pe stoc", a explicat Bulai. Pe de altă parte, acesta susţine că reducerile de vineri creează oportunităţi bine-venite pentru cumpărători. „Este vorba despre două tipuri de oameni. Sunt cei care vânează produse ieftine, care vor să economisească bani, şi cei care au nevoie de un aparat electrocasnic sau de un telefon, însă nu şi l-ar putea permite, în mod normal, la preţ întreg. Aşadar, Black Friday este o strategie de marke-ting foarte bine gândită, îi determină pe oameni să reacţioneze imediat. Ei oricum se află în permanentă căutare de reduceri", spune specialistul.

A contribuit Diana Toea

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV