Bilanțul furtunii la ora 20.00: Peste 3.500 de persoane evacuate, şcoli închise, locuinţe inundate, trenuri anulate. Intervenţii în 35 de oraşe din 16 judeţe şi în București

0
Publicat:

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţe, la nivel naţional a fost nevoie de intervenţia echipelor de salvatori în 35 de localităţi din 16 judeţe, dar şi în Bucureşti.

Ăn Argeş, copaci căzuţi pe carosabil au blocat drumul. Foto ISU Argeş

În contextul avertizărilor de fenomene meteorologice ce vizează instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, în data de 29.09.2024, în intervalul orar 07.00-20.00, s-au înregistrat efecte în 35 localități din 16 județe (AR, AG, BR, BV, CV, DB, HD, IS, IF, NT, OT, PH, SJ, SB, TM și VL) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 3 case, 7 curți, 3 beciuri, un subsol de bloc, o instituție publică și un depozit al unui operator economic, cât și pentru degajarea a 25 copaci și 2 stâlpi de electricitate prăbușiți pe carosabil, fiind avariate 3 autovehicule.

- Au fost evacuate preventiv/autoevacuate în județul Galați 3.550 de persoane din 19 localități, în județul Vaslui 60 persoane din 3 localități și din județul Brașov (localitatea Budila) 2 persoane, care urmează să stea la rude/aparținători.

- Din cauza condițiilor hidrometeorologice nefavorabile, circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate pe 1 drum județean (DJ 687/HD), iar la momentul raportării, traficul feroviar este temporar oprit pe secția de cale ferată nr. 202 (între loc. Simeria/HD și loc. Petroșani/HD) din cauza unui copac căzut pe linia de contact.

- S-au suspendat cursurile la nivelul instituțiilor de învățământ, începând cu data de 30.09.2024, în 25 localități: Băneasa, Bălăbănești, Berești, Berești-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Drăgușeni, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Grivița, Jorăști, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Smulți, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu și Valea Mărului,  din județul Galați.

Având în vedere avertizările meteorologice emise de ANM, IGSU le recomandă cetățenilor să adopte un comportament preventiv, pentru preîntâmpinarea situațiilor care le pot pune în pericol viața și bunurile.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea Platformei Naționale de Pregătire în Situații de Urgență (https://fiipregatit.ro) și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play, se mai transmite în comunicatul IGSU.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”