Băsescu, despre amenințarea Rusiei cu un război nuclear: „Putin nu îmi dă impresia că are Alzheimer, știe că dacă lovește, va fi lovit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu, fostul președinte al României, susține că Vladimir Putin este foarte conștient de faptul că, dacă va folosi arma nucleară, va fi la rândul său lovit.

Traian Băsescu, fostul președinte al României FOTO: Arhivă

„Sunt îngrijorat, dar nu văd războiul nuclear ca o variantă, ca o alternativă la ce avem acum. Putin știe, dacă a dat prima lovitură nucleară, în câteva secunde o primește și el pe a lui și nu știe unde, că Rusia e mare. Nu cred că s-a ajuns la nivelul la care lideri ai lumii au ajuns degenerați. Putin nu îmi dă impresia că a plecat din lumea asta, că are Alzheimer sau știu eu ce boală, scuze pentru cei care au această boală. Nu îmi dă impresia că nu mai e stăpân pe gândirea lui. E stăpân pe propaganda lui. Nu cred într-un război nuclear”, a declarat Traian Băsescu, la Digi 24.

Băsescu susține că Rusia nu va ceda niciun centimetru de teritoriu ocupat. 

„Cine crede că Rusia va ceda vreun centimetru de teritoriu ocupat se înșală. Pacea nu se poate stabili decât cu Zelenski să înțeleagă că totul are o limită, dar și restul să înțeleagă, iar țările vecine, România, Republica Moldova, Polonia, țările baltice să primească garanții de securitate puternice”, a precizat Băsescu.

Fostul președinte susține că nu este suficient să fii în NATO, iar garanțiile trebuie să vină prin „dotarea flancului estic care să îl descurajeze pe Putin să se extindă”.

„O să spuneți: Suntem în NATO e destul. Nu e suficient. (...) Marea problemă este că Putin, fiind un șef de stat care nu respectă tratatele, garanțiile trebuie să fie dincolo de NATO, iar garanțiile trebuie să fie prin dotarea flancului estic care să îl descurajeze pe Putin să se extindă”, a concluzionat Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă