Avertismentul unui profesor de economie: PNRR-ul României va fi anulat de Uniunea Europeană

0
Publicat:

Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, atrage atenţia asupra situaţiei în care se află implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, el estimând că ”PSD cu Georgescu îi vor pune capac de tot”.

Profesorul Cristian Păun. FOTO: ASE București

Profesorul consideră că ”nu mai este mult” până când ”suveraniştii şi extremiştii din Diaspora” se vor plânge de starea infrastructurii şi a spitalelor româneşti.

”UE anulează PNRR-ul Bulgariei pe motiv de întârzieri mari pe partea de reforme. Îi urmăm noi, foarte curând”, scrie luni, pe Facebook, profesorul Cristian Păun, scrie news.ro.

El face o scurtă analiză a situaţiei Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, previziunile sale fiind deloc optimiste.

”Doamne ce jelanie a fost şi la noi cu PNRR. Mereu puşi pe renegociat, întârzieri enorme. Acum vine PSD cu Georgescu şi îi vor pune capac de tot. Vor cere bani de la ruşi, probabil. Sau cheamă chinezii lui Ponta şi Câciu. Abia aştept să aud vaietele suveraniştilor şi extremiştilor din Diaspora când stau în trafic că nu au autostrăzi. Sau cum le mor rudele prin spitale cu zile. Că nu au «o ţară ca afară!». Nu mai este mult!”, mai notează profesorul pe reţeaua de socializare.

Candidatul independent Călin Georgescu, considerat pro-rus, suveranist cu viziuni periculoase, şi Elena Lasconi – considerată pro-europeană, se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, un moment de referinţă, un adevărat ”referendum pentru rămânerea în UE”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi