Aterizare de urgenţă a unui avion Ryanair care a decolat de la Otopeni, cu 194 de pasageri la bord. „S-a văzut fumul și au intrat în panică stewardesele"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilotul unei aeronave Ryanair care a decolat vineri dimineaţă de la Otopeni, cu 194 de pasageri la bord, a cerut să revină de urgenţă pe aeroport, din cauza unor probleme. Personalul şi pasagerii au aterizat şi sunt în siguranţă.

Pilotul a solicitat revenirea pe aeroport şi aterizarea de urgenţă. Foto arhivă

UPDATE

Pasagerii aeronavelor Wizz Air şi Ryanair, care au solicitat vineri aterizarea pe Aeroportul Otopeni, au fost îmbarcaţi şi pleacă spre destinaţiile iniţiale, dar cu alte avioane, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Teo Postelnicu.

"Ambele companii au finalizat procedurile de îmbarcare. Pasagerii urmează să plece în scurt timp către destinaţiile iniţiale, dar cu alte aeronave", a precizat Teo Postelnicu.

UPDATE

Deşi autorităţile nu au furnizat momentan nicio informaţie cu privire la motivul pentru care avionul cu destinaţia Marsilia s-a întors din drum şi a aterizat de urgenţă la Otopeni, o pasageră aflată la bord a povestit că, la scurtă vreme după ce au decolat, a început să se simtă miros de fum, care venea din partea din faţă a avionului.

Însoţitoarele de bord au intrat în panică şi au început să se agite, ceea ce i-a speriat şi pe pasageri, iar pilotul a informat turnul de control şi a cerut permisiunea să aterizeze de urgenţă pe aeroportul de unde abia plecase.

„S-a și văzut fumul în partea din față a avionului și au intrat în panică stewardesele. Pe noi ne-au speriat mai mult ele, fiindcă alergau prin avion și nu știau ce se întâmpla”, a povestit femeia pentru Digi24.

Potrivit aceleiaşi surse, deşi ar fi trebuit să decoleze la ora 10.15, zborul avusese deja o întârziere, decolând abia la 10.51.

„Trebuia să plecăm la 10:15, am decolat la 10:51 și, după 10-15 minute, ne întorceam. Nu ne-a zis nimeni nimic, doar că trebuie făcute niște investigații și că se va cerceta nava la sol. (...) Ne-au debarcat, iar pe pistă ne-au așteptat mașini de pompieri și echipaje de salvare. Lumea și-a ținut firea, în general”, a mai spus pasagera în legătură cu incidentul.

UPDATE

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a transmis faptul că cele două avioane aflate în dificultate au aterizat în siguranţă pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni şi toate persoanele aflate la bord, inclusiv membrii celor două echipaje, au fost debarcaţi şi nu au probleme medicale.

Ca urmare a informării primite de la Aeroportul Otopeni (AIHC), privind existenţa a doua aeronave cu probleme tehnice, care urmează să aterizeze, ISU B-IF a alertat toate categoriile de autospeciale necesare pentru acest tip de urgenţă, în sprijinul formaţiunii de pompieri aparţinând AIHC.

Cele două aeronave au aterizat, pasagerii şi membrii echipajelor au fost debarcaţi şi evacuaţi în condiţii de siguranţă, fără acuze medicale”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Ştirea iniţială

Cursa Ryanair care a decolat, vineri dimineaţa, de pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, cu destinaţia Marsilia, având 194 de pasageri la bord a întâmpinat probleme, astfel că pilotul a cerut să revină de urgenţă pe aeroport, iar autorităţile au început procedurile pentru această manevră.

Teo Postelnicu, purtătorul de cuvânt al CN Aeroporturi Bucureşti SA, a precizat că este vorba despre o cursă a companiei Ryanair, care a plecat la ora 10.51 de pe Aeroportul „Henri Coandă” din Capitală spre Marsilia. La scurt timp de la decolare, aeronava a solicitat aterizare de urgenţă pe acelaşi aeroport şi a fost declanşat dispozitivul pentru astfel de situaţii, care presupune prezenţa pompierilor şi a echipajelor medicale, notează News.ro.

Până în momentul redactării acestei informaţii nu se cunoşteau date ci privire la motivul pentru care a fost solicitată aterizarea de urgenţă.

În cursul dimineţii de vineri, un al doilea avion a cerut permisunea de aterizare de urgenţă pe Aeroportul „Henri Coandă", deşi avea ca destinaţie Abu Dhabi.

Este vorba despre o cursă a companiei Wizz Air care a decolat în această dimineaţă, la ora 8.00, de la Budapesta, cu destinaţia Emiratele Arabe. Potrivit primelor informaţii, avionul ar avea la bord aproximativ 236 de persoane, iar pilotul ar fi raportat defecţiuni tehnice în timpul zborului.

Momentan, avionul zboară în cerc deasupra judeţului Vâlcea, pentru a consuma din combustibil, înainte de a ateriza la Otopeni. 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova