Angajatul CFR care a găsit un nou-născut în toaleta unui tren va fi premiat. Poliţiştii o caută în continuare pe mamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatul CFR Călători care a găsit un nou-născut abandonat în toaleta unui tren va fi premiat de către companie. Fetiţa, în vârstă de 3 zile, a fost găsită într-un coş de rufe.

Angajatul CFR Călători a găsit fetiţa chiar în prima zi a anului. Aceasta era abandonată în toaleta trenului Regio 2082, Petroşani-Craiova. Bărbatul a sunat imediat la 112, potrivit Digi24. 

Medicii ajunşi la faţa locului i-au acordat copilului primul ajutor, după care au transportat-o la spitalul judeţean din Craiova, acolo unde se află şi acum internată. Micuţa se află în afara oricărui pericol.

„Poliţiştii Postului de poliţie Transporturi Ferovioare Craiova au fost sesizaţi de revizorul tehnic din cadrul reviziei de vagoane din Craiova despre faptul că la verificarea garniturii trenului de călători 2082, care a circulat din direcţia Petroşani, Târgu Jiu, Filiaşi, Craiova, la primul vagon, în toaletă, au găsit un bagaj abandonat. Procedându-se la verificarea acestuia, pe lângă unele obiecte de îmbrăcăminte feminine, a fost găsit şi un făt de trei-patru zile, abandonat. Fătul a fost încredinţat Secţiei de urgenţă a Spitalului de Urgenţă Craiova, iar poliţiştii fac cercetări pentru depistarea mamei care l-a abandonat. Din discuţiile cu medicul de gardă, a reieşit că fetiţa are 2,260 kilograme, 46 de centimetri, născută de trei-patru zile, mama nu a fost asistată, iar în prezent starea fetiţei este relativ bună” a declarat comisar şef Constantin Budici, şef Poliţia Transporturi Feroviare Craiova.

Pentru gestul său, controlorul va fi recompensat de către companie.

Poliţiştii din Craiova o caută în continuare pe mama care şi-a abandonat bebeluşul. De asemenea, Protecţia Copilului a pornit o anchetă şi încearcă să găsească cele mai bune soluţii pentru fetiţă. Dacă va fi găsită, mama riscă închisoarea pentru rele tratamente şi abandon de familie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța