Angajaţii MTS, în grevă de avertisment, între orele 10.00 şi 12.00; în 8 august este programată grevă generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii din Tineret şi Sport au intrat, vineri, în grevă de avertisment, nemulţumiţi de salariile pe care le primesc. Ei au încetat activitatea la ora 10.00 şi protestează în faţa instituţiilor din Capitală şi din ţară, până la ora 12.00. Sindicaliştii spun că în 8 august este programată o grevă generală, cu „încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret până la soluţionarea revendicărilor."

„Sindicatul Naţional Sport şi Tineret protestează în numele a peste 3500 de salariaţi din Sport şi Tineret care s-au săturat să fie bătaia de joc a conducerii ministerului. Astăzi, în urma aplicării prevederilor Legii salarizării 153/2017, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1300 lei net/lună. Membrii noştri au aşteptat suficient după promisiunile mincinoase al reprezentanţilor MTS şi MMJS şi sunt hotărâţi să înceteze munca pe o perioadă nedeterminată", se arată într-un comunicat al sindicatului

Acţiunile de protest vor continua la 2 august, cu o nouă grevă de avertisment, cu încetarea activităţii tot între orele 10.00 şi 12.00 în Sport şi Tineret.

În aceeaşi zi şi între aceleaşi ore, ei vor organzia un miting de protest la Ministerul Tineretului şi Sportului, la care sunt aşteptate 400 de persoane din Bucureşti şi din ţară. Protestul va fi urmat de un marş spre Camera Deputaţilor şi Guvern. O parte dintre protestatarii vor pleca spre Parlament, iar alţii vor merge la Guvern, unde vor depune revendicările. În acest interval, salariaţii din teritoriu vor protesta în faţa propriilor instituţii, spun sindicaliştii.

O grevă generală este programată pentru 8 august, cu "încetarea totală a activităţii în Sport şi Tineret până la soluţionarea revendicărilor."

„Revendicările SNST sunt cele susţinute în comunicarea cu factorii decidenţi de la începutul anului: — egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata, conform Deciziei CCR nr.794/2016, — reîncadrarea personalului conform Legii nr.153/2017 (diferenţiat pe funcţii, răspundere, vechime), — plata muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi a orelor suplimentare, — acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional, — acordarea sporurilor — aplicarea regulamentului de sporuri, — egalizarea salariilor celor din federaţiilor sportive naţionale, la nivelul celor din subordonatele MTS, — acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii federaţiilor sportive naţionale, — suplimentarea numărului de angajaţi, deblocarea posturilor vacanţe, — prelungirea Contractului colectiv de muncă. Pe perioada grevei, angajaţii vor respecta legislaţia în vigoare şi vor asigura serviciile esenţiale aflate în sarcina instituţiei, reprezentând cel puţin o treime din activitatea normală", se mai arată în comunicatul citat.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”