Ambasadorul SUA la NATO transmite că țara sa are în continuare mai multe trupe în România acum decât în 2022

0
Publicat:

Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a declarat, joi că SUA au deplasat trupe în zonă după invazia Ucrainei și că țara sa are în continuare mai multe trupe în România acum decât avea în anul 2022.

Matthew Whitaker/FOTO: X

În primul rând, rotația trupelor americane, așa cum am mai spus, a făcut parte dintr-un proces pe care Statele Unite îl analizează mereu în ceea ce privește modul în care suntem desfășurați. Am deplasat trupe după invazia Ucrainei din 2022. Toată lumea se aștepta ca, în cele din urmă, să retragem o parte din acele trupe – era timpul să rotim Divizia 101 Aeropurtată – înapoi în Kentucky. Și a fost foarte firesc să facem asta.

Am făcut-o în coordonare completă cu toți aliații noștri, dar mai ales aici, în România. Multe discuții la multe niveluri, atât militar, cât și politic. Și vreau doar să subliniez că avem în continuare mai multe trupe în România acum decât aveam în 2022. Avem planuri în viitor să avem trupe și oportunități de antrenament aici și în teritoriile aliate NATO”, a afirmat ambasadorul Matthew Whitaker, aflat la Cincu cu ocazia Zilei Distinșilor Vizitatori la exercițiul Dacian Fall 2025 (DAFA 2025), scrie Agerpres.

Oficialul american a arătat că România a fost un „partener fantastic”, iar SUA vor continua să colaboreze îndeaproape cu românii, astfel încât să se asigure că acele capabilități ce urmează să fie dezvoltate și dobândite, în perspectiva alocării a 5% din PIB, așa cum s-a convenit la Haga, sunt menite să abordeze amenințările actuale.

„Statele Unite rămân angajate față de NATO, rămân angajate față de securitatea euro-atlantică, dar am fost, de asemenea, foarte clari în a ne aștepta ca aliații noștri europeni să egaleze, să facă mult mai mult, și vedem asta. Și astăzi este o dovadă nu doar că România și Franța fac mai mult, ci și toate steagurile care sunt reprezentate în spatele meu.

Știți, nu există nimic de interpretat în faptul că Statele Unite au rotit în mod natural o forță, care era destinată să fie o forță de creștere, și continuă să mențină mai multe trupe aici, în România, decât aveam înainte de începerea războiului din Ucraina”, a precizat Matthew Whitaker.

La finalul lui octombrie, Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, a explicat că nu e vorba de o retragere a trupelor SUA, ci de o redimensionare a lor, referindu-se la recenta decizia a Statelor Unite cu privire la militarii americani aflați în țara noastră.

„Nu e vorba de o retragere a trupelor SUA, ci de o redimensionare a lor”, a spus Moșteanu la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (AFT) din Sibiu.

Ministrul Apărării se află joi, 30 octombrie, la Sibiu, pentru o întâlnire cu ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză, Catherine Vautrin, care se va afla în vizită în România.

Pe agenda vizitei oficiale au fost incluse discuții bilaterale și vizitarea contingentelor dislocate în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu.

„Franța este națiune-cadru pentru Grupul de Luptă al NATO (Forward Land Forces Battle Group – FLF BG) din România. Constituit în anul 2022, cu aprobarea Parlamentului României, grupul reunește aproximativ 1.700 de militari din Franța, Belgia, Luxemburg și Spania, reprezentând angajamentul ferm al Alianței Nord-Atlantice pentru securitatea flancului estic și a regiunii Mării Negre”, a transmis MApN.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă