Adina Florea nu mai vrea şefia Secţiei Speciale. Aceasta s-a retras din procedura de numire în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adina Florea s-a retras din procedura de numire pentru şefia Secţiei Speciale, foto Mediafax

Procurorul Adina Florea s-a retras din procedura prin care ar fi urmat să fie numită şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţiei,

Adina Florea a decis că nu mai vrea să fie şefă a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi s-a retras din procedura de numire, susţin surse judiciare pentru Mediafax.

Plenul CSM a încercat deja de 7 ori să valideze rezultatele concursului pentru şefia Secţiei Speciale câştigat de Adina Florea. Eforturile nu au avut, însă, succes - adesea, o parte dintre membrii CSM au absentat, ceea ce a dus la neîntrunirea cvorumului, iar în alte şedinţe numărul de voturi a fost egal pentru ambele opţiuni - „împotrivă” şi ”pentru”.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, săptămâna trecută, că, din punctul său de vedere, SIIJ trebuie ori desfiinţată, ori radical modificată competenţa ei. De altfel, unul dintre obiectivele PNL odată cu ajungerea la guvernare a fost desfiinţarea acestei secţii.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, săptămâna trecută, că – dacă se va repune pe ordinea de zi a Plenului CSM numirea Adinei Florea la conducerea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) – votul său va fi ”categoric împotrivă”.

„Nu aş vrea să inflamez din nou acest subiect. (...) Nu sunt deloc mulţumit de activitatea acestei instituţii şi, de aceea, o vom aborda în anul care vine cu prioritate”, a spus Predoiu.

Acesta a afirmat că a discutat „informal” cu membrii CSM despre funcţionarea acestei secţii şi că nu a interacţionat cu reprezentanţii acestei instituţii, în acest context el arătând că ”abordează subiectul SIIJ prin intermediul CSM”.

”Deocamdată, lucrurile nu sunt în regulă acolo şi nu o spun doar eu. Lucrurile nu sunt în regulă, nici cum au fost gândite, nici cum au fost lucrate, nici cum au fost reglementate şi nici cum funcţioneză. (...) Nu ne grăbim în acest an să facem pe picior o iniţiativă, vom discuta după Anul Nou”, a mai spus Predoiu.

Întrebat ce părere are despre numirea Adinei Florea la conducerea SIIJ, Predoiu a afirmat că, în mod ”categoric” - dacă se va discuta în CSM numirea Adinei Florea ca procuror-şef al SIIJ - votul său va fi împotrivă.

Decizia vine în contextul în care, recent, peste 200 de instanţe şi parchete s-au pronunţat pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată