Actorul Victor Radovici, dus la Spitalul Floreasca după ce i s-a făcut rău la Teatrul Excelsior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Victor Radovici a fost dus al Spitalul Floreasca din Capitală FOTO ziarelive.ro

Actorul Victor Radovici a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală, miercuri la prânz, după ce i s-a făcut rău la Teatrul Excelsior, informează surse medicale.

Sursele citate au precizat că la Teatrul Excelsior a fost chemat un echipaj de la ambulanţă, pentru a-i acorda îngrijiri medicale lui Victor Radovici, potrivit Mediafax.

Echipajul medical a stabilit, din primele investigaţii, că Victor Radovici are o suferinţă cardiacă şi a decis să îl transporte la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

În vârstă de 71 de ani, Victor Radovici este actor şi a fost şi director artistic la două teatre pentru copii, cărora le-a dedicat peste patru decenii din viaţă. De asemenea, în 1959, alături de Ileana Stana Ionescu, Florin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, a făcut parte din grupul care a fondat Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, unde a jucat numeroase roluri. Între 1960 şi 1964 a jucat şi în spectacole ale Teatrului din Ploieşti, condus pe atunci de Toma Caragiu.

Din 1964, Victor Radovici s-a dedicat teatrului pentru copii, ca actor şi ca director artistic. Astfel, în 1984, a devenit director adjunct artistic la Teatrul "Ion Creangă" (unde a fost angajat actor din 1964). Din 1990 l-a urmat pe Ion Lucian, fiindu-i adjunct la Teatrul Excelsior, de asemenea dedicat celor mai mici spectatori.

Victor Radovici a jucat în numeroase spectacole, participând şi la numeroase turnee peste hotare, în Franţa, Bulgaria, Canada, SUA, Japonia. Printre aceste spectacole se numără "Nu treziţi un copil care visează", de Eugen Ionescu, "Cocoşelul neascultător", de Ion Lucian, şi "Act veneţian", de Camil Petrescu.

Pe lângă activitatea artistică, el a desfăşurat şi o bogată activitate pedagogică, la Facultatea de Arte Hyperion.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul