Accident în lanţ pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti. Două persoane au fost rănite, iar pe carosabil se produc scurgeri de carburant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia este restricţionată duminică, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, în urma unui accident în lanţ în care au fost implicate şase autovehicule.

UPDATE - Conform ISU Giurgiu, în accident au fost implicate şase autovehicule, în care se aflau 13 persoane. 

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ. De asemenea, în sprijin a fost solicitat şi elicopterul SMURD. Două femei, în vârstă de 45 şi 48 de ani, din autoturisme diferite, au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost preluate de echipajele SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, transmit oficiali ISU Giurgiu. 

Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor în zona unde a avut loc accidentul, deoarece sunt scurgeri de carburant pe partea carosabilă.

Traficul rutier, pe sensul către Capitală, a fost deviat de la km 23(A1) pe DC149 Bolintin Deal către Ciorogârla de unde se poate reintra pe A1 către Bucureşti.

La intrarea în Bucureşti se circulă în coloană, pe aproximativ 3 km.


Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, pe sensul către Capitală, la kilometrul 22+100 de metri, în zona localităţii Bolintin Vale, jud. Giurgiu, s-a produs un accident în care au fost implicate şase  autovehicule. 

Circulaţia este restricţionată, circulându-se dirijat pe banda de urgenţă.

Se estimează reluarea circulaţiei în 45 de minute.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare