A murit diplomatul Ioan Donca, fost ambasador al româniei în Rusia, China și Ungaria

0
Publicat:

Diplomatul Ioan Donca a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Cunoscut pentru cariera în MAE, Ioan Donca a reprezentat România în funcții de prim-rang în Malaezia (Kuala Lumpur), Ungaria (Budapesta), Rusia (Moscova) și China (Beijing). 

Ioan Donca, diplomat român FOTO: Dan Andronic

Ioan Donca a fost ambasador al României în Ungaria (1993–1997), apoi consilier și director în MAE pentru Asia, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină (1997–1999). Din 1999 a condus misiunea diplomatică de la Beijing, fiind acreditat și în Mongolia (2000) și a primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.

Ulterior a fost ambasador cu misiuni speciale (2002–2005) și ambasador în Federația Rusă (2005–2008). După 2008 a reprezentat România în cadrul ASEF/ASEM, iar din 2009 a activat în mediul privat și onorific: consilier al președintelui și director general la NIRO Holding și membru în structuri precum, “Asociației Române pentru Studii Baltice și Nordice”, „Casa România–China” și Fundația Universitară a Mării Negre.

Din 2015, a ocupat poziția de Consul onorific al Letoniei în România, șef al Consulatului Onorific al Letoniei.

Înmormântarea va avea loc luni, 25 august 2025, iar cei care vor să-și ia rămas bun de la diplomat o pot face la ora 12.00, la sediul Consulatului Onorific al Letoniei din str Dinu Vintilă 6b, în incinta complexului rezidențial Central Parc.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie