A murit de Valentine's Day, după ce s-a aruncat de la etajul 17 al Hotelului Intercontinental

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O femeie a căzut de la etajul 17 al Hotelului Intercontinental  FOTO: Adevărul

O femeie a căzut joi dimineaţă de la etajul 17 al Hotelului Intercontinental. Criminaliştii nu exclud ipoteza sinuciderii. Femeia avea în jur de 35 de ani, era din Bucureşti şi se cazase singură la hotel, în cursul zilei de ieri.

UPDATE Femeia era decedată în momentul în care echipajul SMURD a ajuns la faţa locului, după cum a declarat pentru adevărul.ro dr. Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD pe Bucureşti.

Corpul victimei a fost ridicat de cei de la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, în timp ce cazul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Bucureşti. Conform unor surse din Poliţie, femeia s-a cazat singură în hotel, în cursul zilei de ieri, cu toate că era din Bucureşti şi era căsătorită. Ea nu a lăsat niciun bilet în cameră pentru a-şi justifica gestul.

În momentul de faţă, Poliţia îi audiază pe membrii familiei femeii. Aceasta se cazase la hotel miercuri, la ora 14.00, plătind aproximativ o sută de euro pe cameră, spun sursele citate, care au adăugat că din primele cercetări reiese că femeia a vrut să se sinucidă, joi, când este sărbătorită Ziua Îndrăgostiţilor.

Faţă de alte hoteluri unde geamurile nu pot fi deschise, tocmai pentru a preveni astfel de tragedii, Hotelul Intercontinenatal este unul vechi, construit în 1976, care are balcoane pe care clienţii le pot folosi, iar geamurile se pot deschide.

Contactati de adevărul.ro, reprezentanţii hotelului nu au dorit să comenteze incidentul, dar au pus paravane pentru a nu se vedea urmele de pe caldarâm lăsate de tragedie.

Autorităţile vor stabili împrejurările în care femeia a căzut de la etajul 17 al hotelului, în faţa Braseriei Corso, potrivit Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat