15 păgubiţi şi-au recuperat banii din conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul braşovenilor care s-au trezit cu conturile goale în urma fraudei informatice de la Credit Europe Bank este în continuă creştere. Până ieri după-amiază, numărul reclamaţiilor sosite la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) a ajuns la 59, cuantumul prejudiciului creat atingând suma de 2,5 milioane de euro.

15 persoane au reuşit să-şi recupereze integral sumele din conturi, în valoare totală de 455.000 de euro, iar banca a primit trei sancţiuni, în valoare totală de 150.000 de lei.

„Am aplicat trei amenzi, în valoare de 50.000 de lei fiecare, pentru practici comerciale incorecte şi lipsa diligenţei profesionale. Este posibil să aplicăm şi alte amenzi", a spus Ionel Spătaru, şeful CJPC.

În timp ce la sediul CJPC curg reclamaţii după reclamaţii, procurorii DIICOT Braşov îşi continuă ancheta. Până acum au fost audiaţi mai mulţi păgubiţi şi anchetatorii încearcă să stabilească dacă în afara funcţionarilor băncii mai există şi alte persoane implicate în frauda bancară.

Până acum, în tunul dat la Credit Europe Bank sunt cercetaţi fostul director de operaţiuni, Otilia Negrilă, trei operatori de ghişeu şi un casier. Otilia Negrilă, 45 de ani, este cercetată în stare de arest preventiv, iar ceilalţi patru, în stare de libertate.

Frauda bancară a fost descoperită la sfârşitul lunii iulie după ce un client al Europe Credit Bank a înaintat o sesizare la sediul central al băncii. La 5 august,  dosarul fraudei bancare a ajuns pe mâna procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, care şi-au declinat competenţa către DIICOT. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte