10 sfaturi pentru a evita fraudele online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instalați cele mai recente actualizări ale sistemului de operare pe care îl folosiți, nu accesați link-uri primite pe mail sau alte aplicații de comunicare și nu dați click pe link-urile din postările de pe social media unde vi se spune că ați câștigat un telefon sau bani. Acestea sunt câteva din sfaturile autorităților care oferă 10 recomandări pentru a ne proteja de fraudele online.

10 recomandări pentru a evita fraudele online / Foto: Arhivă

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) și Asociația Română a Băncilor au lansat proiectul #SiguranțaOnline care este menit să ofere utilizatorilor cele mai bune practici de securitate cibernetică, prin accesarea platformei sigurantaonline.ro.

Sfaturile instituțiilor:

Evită să accesezi link-uri, primite pe mail sau prin alte aplicații de comunicare (SMS, WhatsApp, Telegram etc.), în special din surse necunoscute și nu completa datele tale personale sau bancare pe acestea. Dacă ai suspiciuni cu privire la legitimitatea unei oferte primite, evită să accesezi materialele respective. De cele mai multe ori, este vorba despre oferte false, unele prezentate prea frumos ca să fie adevărate;

Nu da click atunci când ai fost etichetat într-o postare din social media care îți promite câștiguri mari, cu siguranță este vorba despre o înșelătorie;

• Fii atent la mesajele care par să vină din partea băncilor! Băncile nu solicită niciodată date confidențiale cum ar fi datele cardurilor, parole de acces, coduri PIN, nici telefonic, nici prin SMS, nici prin e-mail și nici prin completarea acestora pe website;

• Citește cu atenție înainte de a deschide orice mesaj sau un fișier de la banca ta sau alte persoane/instituții și, dacă ai suspiciuni, contactează banca pentru verificare, pe alt canal decât cel prin care ai primit mesajul. Mesajele false conțin, de multe ori, formule de adresare impersonale, greșeli gramaticale sau de exprimare. Ca regulă, nu efectua transferuri și nu procesa operațiuni doar în baza unui e-mail sau a unei solicitări telefonice urgente, fără a face o verificare a autenticității mesajului;

Nu furniza niciodată altor persoane datele de utilizare ale contului tău (parola de acces la contul bancar);

Nu dezvălui datele de pe cardul personal: nume, număr, data de expirare, CVV2/CVC, adică numărul de trei cifre de pe spatele cardului și nici PIN-ul. Nu introduce codul PIN pe site-uri de internet şi nu-l divulga telefonic. Site-ul pe care urmează să introduci datele cardului pentru efectuarea unei plăți online trebuie să fie securizat, adică linkul începe cu ,,https”;

Dacă trebuie să primești bani, dă IBAN-ul tău (numărul de cont, format din 24 de caractere, litere și cifre), nu datele de pe card. Solicitarea datelor cardului de către alte persoane este o capcană, deoarece cardul este un instrument de plată și nu un instrument de încasare bani;

Instalează cele mai recente actualizări ale sistemului de operare și un antivirus. Asigură-te că toate dispozitivele pe care le folosești pentru a naviga pe internet funcționează în baza versiunilor actualizate ale sistemelor de operare. De asemenea, protejează-le cu o soluție antivirus eficientă;

Folosește mereu parole cu un nivel de complexitate ridicat. Pentru a vă fi mai simplu să generați o parolă complexă, utilizați un generator de parole. Evită folosirea termenilor uzuali. De asemenea, dezvoltă o rutină personală ce presupune schimbarea periodică a parolelor pentru fiecare din conturile folosite;

Asigură-te că ai mereu copii de rezervă ale datelor tale (fișiere, documente, poze etc.). Folosește atât soluții online (de tip cloud sau servicii de back-up), cât și fizice (stickuri USB, harduri externe etc.), pentru a-ți proteja datele împotriva atacatorilor.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate