VIDEO Trei IT-şti români, şcoliţi în Germania, au creat vreaulafacultate.ro, o platformă care îi ajută pe tineri să se înscrie la facultate în doar câteva minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru, Andrei şi Dănuţ sunt trei tineri de puţin peste 20 de ani care au creat platforma vreaulafacultate.ro. Scopul ei este de a-i ajuta pe absolvenţii de Bacalaureat să-şi aleagă facultatea potrivită, cât şi să se înscrie la aceasta în doar câteva minute. Au pornit demersul din pasiune pentru tehnologie, dar şi pentru a-i ajuta pe cei care vor să dea admiterea în ciclul universitar.

„Vrem să introducem în România toate elementele de noutate din mediul universitar internaţional deoarece considerăm că potenţialul universităţilor autohton este neexploatat, iar prin digitalizare şi modernizare acesta poate deveni unul cu renume internaţional“, afirmă cei trei fondatori ai platformei.

Totodată, prin internaţionalizarea platformei doresc să facă publicitate învăţământului românesc pentru a atrage atât studenţi străini, cât şi pentru a-i convinge pe cei români să rămână în ţară.

Platforma a fost creată în timpul liber, în paralel cu job-urile lor. De curând au implicat în proiect şi 7 interni, elevi la licee din Bucureşti.

Care sunt avantajele platformei pentru studenţi:

  • Rapid şi avantajos: sute de km se transformă în câteva secunde
  • Simplu:  totul e la un click distanţă
  • Diversitate: candidatul aplică la mai multe universităţi/ domenii/programe de studii
  • Eficienţă: Documentele solicitate la înscriere, comune mai multor universităţi, vor fi încărcate o singură dată.
  • Studenţii din cadrul universităţilor partenere vor avea acces la programul de recomandare pentru internship-uri / poziţii full-time în cadrul următoarelor companii: Microsoft, Facebook, Google, Philips, Uber, Palantir, Twillo, Amazon, Trifacta, Volkswagen, BMW, Daimler, Skyscanner, Samsung, HERE, Twitter, etc.
  • Trainership gratuit pentru formarea şi deprinderea abilităţilor necesare pentru studenţi în domeniile următoare: IT, matematică, fizică, marketing, business, management, finanţe şi economii.
  • Internship-uri în cadrul companiei atât pentru studenţii universităţilor partenere, cât şi pentru elevii de clasele XI-XII, în vederea formării acestora pentru o viitoare carieră.

Care sunt avantajele platformei pentru univers:

  • Număr mai mare de candidaţi: Datorită faptului că absolvenţii vor avea posibilitatea să aplice la mai multe universităţi/facultăţi, numărul de aplicaţii per universitate va creşte.
  • Publicitate: Fiecare universitate care a încheiat un contract cu “Vreau la facultate” va beneficia de publicitate sporită pe portal
  • Simplitate şi eficacitate: Aplicaţiile vor fi stocate online fiind uşor accesibile. Se reduce munca de secretariat, intenţia fiind de înlocuire a dosarului de admitere format din cereri, copii, xeroxuri, etc. cu unul virtual.
  • Filtrare rapidă: Clasificarea aplicanţilor se va face automat în funcţie de rezultatele acestora în contextul cerinţelor fiecărei facultăţii în parte.
  •  Interfaţă în limba engleză pentru aplicanţii din alte ţări.
  • Taxa de admitere intră direct în contul universităţii (fară să implice serviciul de casierie).
  • NU IMPLICĂ NICIUN COST PENTRU UNIVERSITATE

Care sunt universităţile implicate:

  • Universităţi partenere pentru anul acesta: Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea de Construcţii Bucureşti, Universitatea din Tg.Jiu, Universitatea din Petroşani, Universitatea Spiru Haret, Universitatea Bioterra, Universitatea Ecologică, Universitatea Artifex.
  • Universităţi partenere de anul viitor: Universitatea din Piteşti, Universitatea din Craiova, Universitatea de Medicină din Craiova, Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară din Timişoara, Universitate Hyperion
  • Universitati cu care se află în discutii avansate: Universitatea Bucuresti, ASE Bucuresti, Politehnica Bucuresti, Universitatea din Arad, Universitatea Transilvania Brasov, Universitatea Ovidius Constanta.

Cine sunt cei trei fondatori

Alexandru Valentin Toader (26 de ani) a absolvit Facultatea de Computer Science la Jacobs University Bremen, Germania şi are un master în Data Engineering. În prezent este angajat la compania Microsoft 3. „Cred cu tărie în puterea tehnologiei de a ne face viaţa mai uşoară, de a ne aduce mai aproape unii de ceilalţi, şi poate cel mai important, de a ne ajuta să ne atingem potenţialul ca indivizi şi ca societate“, spune tânărul.

Andrei Nicolae are 22 de ani şi a absolvit Facultatea de Computer Science & Electrical Engineering la Jacobs University Bremen, Germania. Are patru brevete pentru invenţiile pe care le-a adus în acest domeniu şi a lucrat la Philips, Ocono Ggmbh, Jacobs University Bremen. Crede că „schimbarea implică inovaţie, iar tehnologia este arma generaţiei noastre în lupta cu evoluţia continuă a societăţii“.

Dănuţ Mihăiţa Rusu are 23 de ani şi a terminat Facultatea Computer Science Jacobs University Bremen, Germania. A lucrat la Trifacta Inc şi Continental Automotive. Viziunea sa este că „educatia nu reprezintă neapărat temelia unei cariere de succes sau a unui viitor strălucit. Educaţia reprezintă, mai degrabă, viaţa în sine“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări