VIDEO Educaţia, introdusă ca prioritate pe agenda statelor lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, încearcă să pună educaţia pe primul loc la nivel mondial     FOTO: globaleducationfirst.org

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon a lansat o iniţiativă fără precedent - ”Educaţia pe primul loc”. Acest demers, care vizează şcolarizarea tuturor copiilor, calitate în învăţământ şi cultivarea cetăţeniei globale, s-a născut din propria experienţă: educaţia i-a schimbat viaţa şi a schimbat şansele ţării sale natale, Coreea.

Mai multe organizaţii la nivel mondial au pus accentul în ultima perioadă pe necesitatea reformării sectorului educaţional din toate ţările lumii, mai ales la nivelul celor mai sărace, astfel încât din ce în ce mai mulţi copii să aibă acces la şcoală şi, mai important, să poată finaliza măcar şcoala primară.

Cea mai recentă iniţiativă poartă marca Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a lansat recent proiectul ”Educaţia pe primul loc”. Scopul acestei iniţiative este să încurajeze o acţiune reală: toţi copiii trebuie să fie şcolarizaţi, trebuie îmbunătăţită calitatea învăţării şi trebuie cultivată o cetăţenie globală.

”Educaţia este o forţă motrice a dezvoltării umane. Ea deschide uşi către piaţa muncii, combate inegalitatea, îmbunătăţeşte sănătatea mamelor, reduce mortalitatea infantilă, dezvoltă solidaritatea şi promovează implicarea în mediul înconjurător. Educaţia le dă oamenilor putere prin cunoaştere, aptitudini şi valori de care au nevoie pentru a construi o lume mai bună”, susţine Ban Ki-moon.

Declaraţia secretarului general al ONU, Ban Ki-moon

Acesta povesteşte că a crescut în Republica Coreea, aşa cum îşi revenea ea atunci după război, iar la şcoală nu prea aveau manuale şi lecţiile se ţineau în aer liber. ”Oamenii mă întreabă deseori despre transformarea ţării mele, de la o ţară săracă la una prosperă. Fără ezitare le răspund că educaţia este cheia”, adaugă oficialul.

”În ciuda nevoii urgente de a investi în educaţie şi avantajele ei evidente, progresul în această zonă a stagnat în ultimii ani. Costul părăsirii a milioane de copii şi tineri la marginea societăţii este mult mai mare decât fondurile necesare unor eforturi de a atinge ţinte globale pentru educaţie”, explică Ban Ki-moon.

Iniţiativa ”Educaţia pe primul loc” se axează pe trei priorităţi:

1. Prima este să aducem fiecare copil în şcoală. Comunitatea globală s-a angajat să obţină educaţie primară universală până în 2015. Trebuie să facem toate investiţiile necesare pentru a ne asigura că fiecare copil are acces la un sistem de învăţământ.
Milioane de copii nu reuşesc să termine nici măcar şcoala primară şi mai mulţi nu au studii liceale.

În prezent, aproximativ 71 de milioane de tineri – inclusiv jumătate din toţi adolescenţii din ţările sărace – nu au parte de educaţie secundară. Nu ne mai putem permite costul excluderii lor.

2. A doua prioritate este să îmbunătăţim calitatea învăţământului. Accesul la educaţie este important, dar nu este de-ajuns. Trebuie să ne asigurăm că oamenii capătă aptitudini relevante pentru a participa cu succes la ceea ce este astăzi valabil, o societate bazată pe cunoaştere.

3. În al treilea rând, trebuie să cultivăm o cetăţenie globală. Educaţia face mult mai mult decât să te introducă pe piaţa muncii. Are puterea de a oferi un viitor şi o lume mai bună. Educaţia trebuie să promoveze pacea, respectul reciproc şi îngrijirea mediului înconjurător.

Iniţiativa lui Ban Ki-moon poate fi un început de reformare a Educaţiei, mai ales că recunoaşte rolul profesorilor, atrăgând atenţia că trebuie create noi posturi, trebuie prioritizată instruirea şi dezvoltarea profesională şi chiar pune accent pe revalorizarea acestei profesii.

Acest lucru ar trebui să fie evident, dar este uimitor câte tehnici internaţionale de educaţie nu reuşesc să se axeze şi pe profesori şi pe statutul lor în societate, notează ”The Guardian”.

De altfel, tot în această perioadă şi specialiştii Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO) au atras atenţia asupra nevoii de revalorizare a profesiei de dascăl şi la selecţia unor profesori de calitate, care să fie remuneraţi pe măsură, ca o condiţie esenţială pentru asigurarea  unei educaţii de calitate. 

Asta, în condiţiile în care, în majoritatea statelor europene, profesorii au fost sacrificaţi de măsurile anti-criză, cu cele mai mari tăieri salariale.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile