Universitatea Yale a primit de la un fost absolvent 250 milioane de dolari, cea mai mare donaţie din istoria sa de 312 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un absolvent al Universităţii Yale din Statele Unite care a lucrat ca manager al unui important fond financiar american a donat instituţiei de elită unde a studiat 250 de milioane de dolari, după ce s-a pensionat, în luna iunie. Suma reprezintă cea mai mare donaţie din istoria Yale, de 312 ani, potrivit Reuters.

Universitatea Yale din SUA a anunţat că, după această donaţie generoasă primită de la Charles Johnson, fostul director al fondului Franklin Resources Inc., mai are nevoie doar de 80 milioane de dolari pentru a începe lucrările de construire a două noi clădiri rezidenţiale, în care viitorii studenţi ai universităţii vor locui şi vor mânca, relatează Mediafax.

O dată finalizate noile construcţii, numărul studenţilor universităţii va creşte cu aproximativ 15% şi va ajunge la peste 6.000, au anunţat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior din statul Connecticut, SUA.

Charles Johnson, care a absolvit cursurile de la Yale în 1954, s-a retras din funcţia de preşedinte al fondului Franklin Resources Inc., o companie care operează investiţii în valoare totală de 817,3 miliarde de dolari.

Campanie de strângere de fonduri şi la Harvard

Vestea bună în cazul Universităţii Yale vine în contextul în care universitatea rivală din SUA, Harvard, din localitatea Cambridge, statul Massachusetts, a lansat o campanie de strângere de fonduri cu scopul de a obţine donaţii în valoare de 6,5 miliarde de dolari pentru a finanţa o serie de noi iniţiative.

Universitatea Harvard a anunţat la finalul lunii septembrie că a demarat o campanie prin care vrea să atragă donaţii în valoare de 6,5 miliarde dolari până în 2018, cea mai ambiţioasă iniţiativă de acest fel derulată vreodată. 45% din fonduri sunt destinate cercetării, personalului academic şi activităţilor de învăţământ.

Un sfert din bani vor fi utilizaţi ca sprijin financiar pentru studenţi, 20% vor fi investiţi în renovare şi alte lucrări de construcţii, iar 10% vor merge către "noi iniţiative", au declarat reprezentanţii universităţii americane, citaţi de Bloomberg.

Harvard a obţinut deja promisiuni şi donaţii de 2,8 miliarde de dolari în perioada premergătoare lansării publice a campaniei.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată