Ultimele zile de doctor ale lui Ponta. Procedura prin care i se va retrage titlul fostului premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a dat vot final de plagiat în cazul tezei de doctorat redactată de Victor Ponta sub îndrumarea lui Adrian Năstase. Decizia va fi înaintată ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru, iar în câteva zile acesta va emite ordinul de retragere a titlului de doctor.

Victor Ponta este plagiator şi va rămâne fără titlul de doctor, cel mai probabil până la sfârşitul săptămânii acesteia. Membrii Consiliului General  al  Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare (CNATDCU) au votat, miercuri, pentru menţinerea verdictului iniţial care constată plagiatul lucrării de doctorat semnată de fostul premier, în pofida contestaţiei acestuia.

Victor Ponta mai are la dispoziţie doar câteva zile sub epoleţi de doctor în drept, după ce, miercuri, 37 din cei 47 de membri ai Consiliului General al CNATDCU au votat în unanimitate pentru menţinerea raportului iniţial prin care se constată plagiatul şi se recomandă retragerea titlului de doctor. Pentru a fi valabilă procedura, era nevoie de 24 de voturi.

Procedural, ultimul pas pentru ca Ponta să rămână oficial fără titlu este ca ministrul Educaţiei să emită un ordin de retragere a certificatului.

„Este o chestiune de zile până când domnul ministru va emite ordinul. Este posibil chiar săptămâna acesta“, a spus pentru „Adevărul“ purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei. 

Comisia Tehnică din cadrul CNATDCU a recomandat la sfârşitul lunii trecute retragerea titlului de doctor al fostului premier, iar pe 30 iunie, Consiliului General al CNATDCU a avizat cu 34 de voturi şi o abţinere raportul acesteia. 

Ponta a avut la dispoziţie 10 zile (din momentul comunicării deciziei, respectiv de pe 7 iulie) pentru a contesta decizia CNATDCU. Ceea ce a şi făcut pe motiv că propunerea de retragere a titlului de doctor este o decizie pur politică, subliniind totodată că Guvernul de tehnocraţi îşi foloseşte puterea să se lupte doar cu el. Totodată, fostul premier a argumentat că lucrarea sa de doctorat a fost redactată în patru ani şi că a respectat legislaţia din perioada respectivă. 

Mai mult, a acuzat că este judecat retroactiv, după ce a primit verdict de neplagiat în 2012. Toate în condiţiile în care în decembrie 2014, Ponta anunţa că renunţă la titlul de doctor. 

În acest context, la vremea respectivă, Ministerul Educaţiei a dat o ordonanţă de urgenţă care să permită oricărei persoane care vrea să renunţe la titlul de doctor să o poată face printr-o simplă solicitare la minister.

Verdict final după patru ani

Decizia de acum privind plagiatul lui Victor Ponta vine la patru ani după ce prestigioasa revista „Nature“ a ridicat semne de întrebare legate de originalitatea tezei de doctorat a lui Victor Ponta.

Mai exact, pe 18 iunie 2012, revista „Nature“ scria, în ediţia online: „Premierul Victor Ponta a fost acuzat că a copiat largi secţiuni ale tezei de doctorat în drept din 2003, fără a cita sursele bibliografice corespunzătoare“. Într-o primă fază, CNATDCU a decis, în 29 iunie 2012, că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt, iar pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a hotărât, în unanimitate, că este vorba de plagiat. 

Pe 18 iulie 2012, însă, Consiliul Naţional de Etică a decis că Ponta nu a plagiat. Pe 15 martie 2016,  patru cercetători români care lucrează în străinătate, dr. Cristian Dogaru, dr. Lucian Ancu, profesorul Horia Cornean şi profesorul Vladimir Tismăneanu, au depus o nouă sesizare cu privire la faptul că teza sa de doctorat „Curtea Penală Internaţională“ nu respectă standardele de etică a cercetării.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!