Student în Portugalia: Ida Drăgănescu

"Ce m-a fascinat încă de la început a fost faptul că, în timp ce predau un curs, profesorii aveau grijă să strecoare un citat dintr-una din cărţile din bibliografie cu atâta tact şi naturaleţe încât îţi capta atenţia imediat, îţi stârnea curiozitatea şi nu ştiai cum să ajungi la carte mai repede." Aşa sintetizează o studentă din România experienţa în Portugalia, alături de ceilalţi ”erasmuşi”.

Pentru că cele mai bune poveşti sunt spuse de cei care au trecut prin experienţele respective, în perioada următoare vom publica o serie de articole în care persoane ce au studiat în diferite ţări şi la universităţi distincte vor relata cele mai importante detalii ale timpului petrecut acolo. 

Am să regret mereu că nu am avut curajul necesar să plec în timpul facultăţii cu bursă Eramus! Şi am să -i apreciez mereu pe cei care au curajul să păşească peste hotare pentru un semestru, un an sau trei să studieze. Mi-am pus în gând să adun poveşti despre studii în străinătate, cu bune şi rele, cu avantaje şi dezavantaje.

Prima din această serie este Ida Drăgănescu, studentă Erasmus în Portugalia.

Ilinca Drăgănescu (Ida pentru prieteni) este studentă la „Comunicare şi relaţii publice” şi mi-a povestit despre cât de mult i-a plăcut viaţa de student în Portugalia, ce anume i-a plăcut şi ce nu a fost chiar pe gustul ei, ce i-a lipsit, cum s-a descurcat cu banii, cum a călătorit. De fapt, mai bine haideţi să luăm cana de cafea aproape de noi şi să citim.

First step: Să o fac…să nu o fac?

Ida: Cred că motivul principal pentru care am aplicat pentru un program de studii Erasmus a fost curiozitatea de vedea, de a trăi, de a experimenta un sistem de învăţământ dintr-o altă ţară. Bineînţeles, la asta se adaugă şi setea mea continuă de a cunoaşte oameni şi culturi noi şi de a călători. Să nu uităm de poveştile şi pozele prietenilor care au fost într-o mobilitatea de acest fel.

Ţi-a lipsit cel mai mult…

Ida: Sincer, nu cred că mi-a lipsit ceva. Poate doar ciorba de văcuţă ca la mama acasă şi cafelele cu prietenii de acasă pentru că de vorbit oricum vorbeam cât de des posibil. Mi-a mai lipsit şi camera mea… toate lucrurile mele împrăştiate în toate părţile şi tonele de haine şi accesorii. Dar mi-am dezvoltat creativitatea şi am reuşit să fac dintr-o cameră de camin cu aspect de rezervă de spital un spaţiu locuibil, călduros şi vesel.

Ţi-a plăcut cel mai mult…

Ida: TOT! Aş repeta oricând experienţa.

1.       Simplul fapt că am plecat, că am plecat singură-singurică şi că m-am descurcat să ajung de la Iaşi în Covilha (Portugalia) cu toate situaţiile neprevăzute de care am avut parte.
2.       Viaţa la cămin (sau moartea sclifoşeniei) – eu care nu am stat niciodata la cămin şi cel mai mult am fost plecată de acasă 2 săptămâni, a fost…challenging.
3.       Erasmuşii din cămin, atât de simpatici, fiecare cu tabieturile lui.
4.       Faptul că în sesiune, atunci când eram mai mult decât stresată şi aveam o mulţime de examene, proiecte şi deadlineuri şi numai la mâncăruri nu-mi stătea gândul, se găsea mereu cineva care să mă hrănească.
5.       Călătoriile pe care le făceam fără să le planificăm prea mult. Când ieşeam vinerea de la cursuri mergeam în autogară şi ne alegeam un oraşel.
6.       Căldura de acolo. Şi când spun “căldura de acolo” mă refer la 20-25 de grade la începutul lui decembrie.
7.       Faptul că m-am îndrăgostit…

Toate bune şi frumoase, însă ceva totuşi nu ţi-a plăcut…

Ida: Nu pot spune neapărat că nu mi-a plăcut, însă este un aspect cu care m-am acomodat mai greu: faptul că portughezii încă se mai cred un imperiu şi majoritatea refuză cu îndârjire să vorbească orice altă limbă străină. Iar legat de sistemul de învăţământ, faptul că notarea se făcea de la 1 la 20, însă un student nu putea primi niciodată 19 sau 20 pentru că ar fi trebuit multe explicaţii cum de e aşa deştept şi ce mai caută la facultate dacă e aşa bun şi, în final, acest student ar fi avut parte de subiecte mai grele.

România VS Portugalia – Sistem de învăţământ

Ida: Modul de predare al profesorilor. Ce m-a fascinat încă de la început a fost faptul că în timp ce predau un curs, profesorii aveau grijă să strecoare un citat dintr-una din cărţile din bibliografie cu atâta tact şi naturaleţe încât îţi capta atenţia imediat, îţi stârnea curiozitatea şi nu ştiai cum să ajungi la carte mai repede. Pe când la noi, primeşti un pomelnic la începutul anului şi “Doamne-Ajută” cu bibliografia!

Banii…

Ida: Din partea universităţii am primit 500 euro pe lună, din care 100 era căminul. În general, preţurile erau cam ca în Romania, uneori chiar mai mici.

Cel mai surprizător a fost…

Ida: Latada. Latada e un fel Festudis dacă vreţi, numai că reprezentanţii fiecărei facultăţi trebuie să facă o maşinărie pe care să o târâie după ei prin tot oraşul. Parada începe la 12 şi se termină la 20 în faţa Primăriei unde este desemnat câştigătorul. Partea cea mai palpitantă este că oraşelul în care am fost eu, Covilha, e plin de pante şi rampe şi toate drumurile sunt pavate. E destul de greu să realizezi o maşinarie pe care să o târâi 8 ore pe drumuri pietruite şi să mai şi rămână ceva din ea.

De ce să aplice un student pentru studii în străinătate?

Ida: Pentru că poate! Pentru că oricât de open-minded ai fi, se poate mai mult!

Din curiozitate. Pentru că e challenging şi dacă aplici pentru o oportunitate de genul ăsta e imposibil să nu vezi lumea altfel după aceea şi cei mai multi îşi dau seama ce vor să facă mai departe.

Cel mai important: pentru că vrea. Dacă nu vrea, degeaba îi povestesc eu despre Latada şi brandul pe care l-am realizat în Portugalia sau cum m-am îndrăgostit în 3 zile.

Articol preluat de pe www.ancagilca.com. Anca Gîlcă este coordonator regional EDUCATIVA Iaşi.