Simularea Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a continuă marţi cu proba la Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Mediafax

Elevii din anul terminal al şcolii generale susţin, marţi, proba la Matematică, a doua din cadrul simulării pentru Evaluarea Naţională. Luni a fost dată proba la Limba şi literatura română.

Pentru elevii din unităţile de învăţământ din zone carantinate, simularea va fi dată, cu prezenţă fizică în şcoli, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021.

Potrivit unei adrese a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), elevii din zonele carantinate se vor putea deplasa la unităţile de învăţământ fără restricţii din afara localităţii carantinate, la care învaţă, pentru a participa la simularea examenelor naţionale.

„Având în vedere faptul că în perioada 22 - 31 martie se desfăşoară simulările pentru evaluările naţionale 2021 şi examenele naţionale de Bacalaureat, menţionăm că deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naţionale este circumscrisă altor motive justificate din ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de urgenţă privind instituirea carantinei zonale şi reprezintă o excepţie de la măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în interiorul şi în afara zonei carantinate" se arată în document, conform Agerpres

Elevii din partea minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine pe 31 martie simularea probei la Limba şi literatura maternă.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV