Simulare Bacalaureat 2025. Profesor de Istorie: „Se va lua cu greu nota 10. Elevii au fost induși în eroare de cerințe care nu fac parte din programă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simularea examenului de Bacalaureat 2025 a continuat astăzi cu proba la Istorie susținută de elevii de la Uman. Corneliu Riegler, profesor în cadrul Colegiului Național „George Coșbuc” din București, a declarat pentru „Adevărul” că o notă de 10 se va lua foarte greu. 

Elevii de la Uman au dat examen la Istorie. Arhivă

Pentru o notă de 10 elevii ar fi avut nevoie de cunoștințe foarte solide, dar și de cunoștințe în plus față de ce a fost anunțat în programă. „În programa pentru examen au fost anunțate anumite teme însă, în realitate, elevii, pentru un 10 curat, ar fi trebui să știe mult mai mult. Mai exact, ar fi trebuit să stăpânească informații despre anumite acțiuni diplomatice și acțiuni militare”, a explicat profesorul. „Ministerul Educației a anunțat oficial că aceste teme nu trebuie studiate pentru examenul de simulare. Însă, astfel de informații ar fi fost de mare ajutor în rezolvarea a cel puțin două cerințe de la subiectul trei. Deci, n-aveai cum să iei 10 dacă respectai doar tematica dată”.

Elevii, mai spune dascălul, au fost induși în eroare, căci li s-a spus că nu vor intra în bătălii și tratate, însă tocmai acest lucru s-a întâmplat. „Este ultima cerință a eseului - formularea unui punct de vedere referitor la schimbări instituționale apărute în Țara Românească sau Moldova. Însă, genul acesta de subiect presupune ca argumentarea să se facă prin prezentarea unui fapt istoric relevant. Deci, baremul le cere un fapt istoric relevant, cel puțin. Ori, faptele istorice relevante pentru această problematică erau chiar acțiunile diplomatice sau acțiunile militare”.

Dascălul a precizat că mulți profesori nici nu au predat la clasă aceste teme. „Se predau mai târziu, prin aprilie mai”.

Profesor de Istorie: „Subiecte accesibile pentru elevii care au învățat”

Și cerința numărul trei a eseului i-ar fi putut încurca pe copii. Acolo se cerea menționarea a două aspecte cu privire la organizarea instituțională a Transilvaniei în secolele al XVI-lea - al XVII-lea. „Subiectul acesta a fost mai puțin popular. Nu prea le-a plăcut copiilor”.  

Însă, la modul general vorbind, subiectele la Istorie au fost accesibile. „Foarte ușoară a fost prima cerință a eseului, care se referea la întemeierea Țării Românești și a Moldovei. La fel de accesibil a fost și subiectul al II-lea, acolo unde se cerea o argumentare. Elevii ar fi trebuit să amintească reformele lui Cuza sau Constituția din 1866”, a mai precizat profesorul de Istorie Corneliu Riegler.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete