Sesiuni speciale la Evaluarea Naţională şi BAC, pentru elevii cu temperatura peste 37,3. Calendarul examenelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

În contextul epidemiologic actual, Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării, a aprobat Ordinul privind organizarea sesiunilor speciale de Evaluare Naţională şi Bacalaureat pentru absolvenţii care nu vor putea participa la prima sesiune, în vederea asigurării egalităţii de şanse, se arată într-un comunicat al MEC.

La aceste sesiuni speciale, vor participa doar absolvenţii care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină sau cei care nu au participat în prima sesiune din alte motive medicale.   

Calendarul sesiunii speciale a examenului de Evaluare Naţională:

22-26 iunie - Înscrierea candidaţilor

29 iunie -  Limba şi literatura română

30 iunie –  Matematică

01 iulie –  Limba şi literatura maternă

02 iulie –  Afişarea rezultatelor (ora 12.00)

02 iulie – Depunerea contestaţiilor (între orele 14.00 – 19.00)

04 iulie – Afişarea rezultatelor finale (după ora 12.00)

Calendarul sesiunii speciale a examenului naţional de Bacalaureat:

29 iunie – 03 iulie - Înscrierea candidaţilor

06 iulie – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă

07 iulie – Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

08 iulie – Proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă

09 iulie – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

10 iulie - Afişarea rezultatelor (ora 12.00)

10 iulie - Depunerea contestaţiilor (între orele 14.00-19.00) 

12 iulie - Afişarea rezultatelor finale  (după ora 12.00)

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă