Şefa INSP îl contrazice pe Orban: Masca, obligatorie pentru copii doar în recreaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban a declarat că acolo unde şcoala va începe fizic, elevii, profesorii şi personalul şcolar auxiliar vor trebui să poarte măşti de protecţie/ Foto: Sever Gheorghe

Simona Pârvu, directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, susţine că recomandarea oficială pe care INSP a transmis-o Ministerului Sănătăţii pentru ghidul sanitar ce va fi transmis şcolilor, prevede ca masca de protecţie să fie obligatorie pentru copii doar în timpul recreaţiei.

În timpul orelor de curs sunt obligaţi doar profesorii să poarte mască, relatează digi24.ro

„Noi am formulat nişte recomandări pe care le-am transmis mai departe (în Ministerul Sănătăţii – n.red.). Printre acestea se numără distanţarea de un metru între bănci, purtarea măştii în recreaţie, dar nu şi în timpul pe care îl petrec copiii în clasă. Decizia privind numărul de copii care revine la şcoală va fi luată de fiecare unitate de învăţământ în parte, în funcţie de numărul de elevi, de spaţiu, de personalul didactic şi de numărul de cazuri de infectare. Profesorii vor purta mască tot timpul, în clasă”, a declarat Simona Pârvu, pentru Edupedu.ro.

Declaraţia are loc în contextul în care premierul Ludovic Orban a declarat că acolo unde şcoala va începe fizic, elevii, profesorii şi personalul şcolar auxiliar vor trebui să poarte măşti de protecţie.

Simona Pârvu a mai precizat că la descoperirea unui elev infectat cu COVID-19, clasa acestuia se va închide pentru 14 zile, timp în care colegii săi şi ceilalţi contacţi stau în izolare. Pentru a se închide toată şcoala, trebuie să existe minimum 3 cazuri de infectare în 3 ture sau clase diferite. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie