Româncă studentă în Japonia: Sistemul educaţional românesc este foarte asemănător cu cel japonez, bazându-se pe informaţie şi pe respect faţă de profesor

Sistemul educaţional românesc este similar cu sistemul japonez, bazându-se pe foarte multă informaţie, multe examene, prezenţă la ore şi pe respectul faţă de profesori, a povestit Lavinia Alma Apstol, o tânără româncă studentă în Japonia, într-un interviu pentru "Adevărul".

Este un lucru bine ştiut că educaţia în ţările asiatice se aseamnă cu sistemul educaţional din România. Coreea de Sud, China, Japonia sunt ţări unde respectul faţă de profesori este foarte mare, unde programa şcolară se bazează pe acumularea de multă informaţie în vederea stabilirii unei culturi generale cât mai vaste, iar competiţia este mai ceva ca în liceele de top din România. Lavinia este unul din produsele de top ale sistemului educaţional românesc, care a plecat mai întâi în Anglia, apoi în Japonia. A învăţat în două sisteme educaţionale foarte avansate, însă complet diferite.

Adevărul: Povesteşte-ne parcursul tău educaţional, ce liceu ai absolvit, de ce ai ales să pleci la studii în străinătate?

Lavinia Apostol: Am absolvit profilul matematică-informatică la Colegiul Naţional “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad. În cei patru ani de liceu am luat parte la diferite activităţi încercând să aflu ce vreau să fac mai departe: am vrut să fiu arhitect, psiholog, criminalist, chiar şi pilot ori controlor de trafic aerian. Nimic din ce reuşisem să descopăr nu m-a încântat, aşa că am decis să îmi extind căutarile şi să plec să studiez în străinătate. În plus, mereu am fost pasionată de oameni şi de comunicare şi mi se pare fascinant să pot să interacţionez zilnic cu oameni aparţinând altor culturi.

Ştiam că vreau să studiez în Marea Britanie, la Aberdeen, încă pe vremea aceea. Însă, în căutarea unei a doua variante, am dat peste profilul visurilor mele - Arte şi Ştiinte, la University College of London. Profilul era înfiinţat în anul acela, şi pentru prima oară, ideea de a studia matematică şi fizică, dar şi ceva mai artistic pe lângă, mi s-a părut o oportunitate de neratat. Parcă era făcut pentru mine. În Anglia se pune foarte mult accentul pe dezvoltare personală şi experienţe aşa că aveam şi posibilitatea de a studia un an în altă parte, pe care am acceptat-o fără a sta pe gânduri. Îmi surâdea să merg în multe locuri, dar Japonia mă încânta cel mai tare. Recunosc că mă şi speria cel mai tare, aşa că ajutorul oferit de facultate prin cursuri de limbă, prin parteneriate cu universităţi din Tokyo, a fost binevenit.

Am studiat timp de un an la Waseda University din Tokyo, unde am continuat cu un profil asemănător cu cel din Londra, unde studiam japoneza intensiv, matematica intensiv şi marketing şi publicitate. M-am îndrăgostit de publicitate şi am vrut să văd dacă mi se potriveşte, aşa că am făcut un internship într-o agenţie de publicitate din Bucureşti în vacanţă intersemestrială. Mi-am dat seama că acest domeniu mi se potriveşte cel mai bine.

Cum te-ai adaptat la societatea japoneză?

Societatea japoneză m-a surprins într-un mod complet diferit de cel în care mă aşteptam. Contrastul dintre tradiţie şi modernitate, pudoare şi indecenţă este extrem de puternic, ele fiind totuşi despărţite de o linie foarte subţire. În fiecare zi petrecută în Tokyo am găsit ceva nou, ceva de neînţeles şi de nepriceput, ceva care să mă şocheze, să îmi pună rotiţele-n mişcare. Varietatea produselor şi calitatea serviciilor din Japonia nu ştiu dacă o mai pot găsi altundeva în lume.

Ce vrei să faci mai departe?

Pentru moment, îmi continui ultimul an de facultate în Londra, unde probabil o să rămân pentru încă doi sau trei ani, apoi mai vedem. M-aş întoarce în România pentru oamenii care sunt foarte faini, însă posibilităţile de a inova sunt încă mult mai limitate în ţară, oamenii nepermiţându-şi să-şi asume riscuri.

Cum ţi se pare sistemul educaţional românesc?

Eu am o părere mai bună despre sistemul educaţional românesc decât majoritatea oamenilor cu care am mai vorbit. Consider că pe mine m-a ajutat complexitatea informaţiilor, însă într-adevăr cred că ar trebui să fie puţin mai practic şi mai axat pe carieră şi adevăratele provocări pe care ţi le oferă un loc de muncă. În România, majoritatea studenţilor încă nu au cultura internshipurilor şi nu se gândesc la job până în ultima lună de facultate. E oarecum similar cu sistemul japonez, bazându-se pe foarte multă informaţie, multe examene, prezenţă la ore, respectul faţă de profesori. În Anglia suntem mai relaxaţi cu profesorii, iar aceştia ne oferă uneori doar informaţiile şi ajutorul pe care îl cerem. Există avantaje şi dezavantaje.

Ce sfat ai pentru tinerii care vor să studieze în străinătate?

Sfatul meu pentru tinerii care vor să plece în străinătate ar fi să se gândească bine dacă asta vor. Nu va fi deloc uşor şi e bine ca atunci când e greu, să îţi aminteşti de ce o faci. Să încerce, să îşi asume riscuri,  să facă ce simt, să nu le fie frică să eşueze, să nu le fie frică să fie nefericiţi pentru un timp. Eu am încercat pe tot posibilul să nu ratez oportunităţile care mi-au fost oferite şi s-a dovedit că unele dintre ele m-au dus departe, la 9.000 de km depărtare, mai precis.