Rezultate Evaluare Națională 2024. Rata de participare. Notele, în procente, pe probe de examen

0
Publicat:

Evaluare Națională 2024. Ministerul Educației a centralizat toate informațiile cu privire la examenului susținut anul acesta de absovenții clasei a VIII-a. Iată care a fost rata de participare și notele obținute de elevi, în procente.

Rezultatele Evaluării Naționale au fosu publicate pe 3 iulie. Sursa foto: arhivă

În urma centralizării rezultatelor inițiale obținute de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională , Ministerul Educației a publicat aceste rezultate pe  site-ul dedicat.

Rata de participare la Evaluare Națională 2024

S-a înregistrat o rată de participare de 95,3%: au fost prezenți 152.903 absolvenți ai clasei a VIII-a dintr-un total de 160.467 de înscriși pentru a susține examenul. În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 95,3% în sesiunea 2023 și 95,5% în sesiunea 2022. Un elev a fost eliminat de la proba de Limbă şi literatură română, lucrarea acestuia fiind notată cu 1 (unu).

Câți elevi au obținut medii sub 5

Dintre cei 152.903 elevi prezenți, 113.708 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 74,4% (rezultate în ultimii trei ani: 76,2% în anul 2023, 82,3% în anul 2022, respective 76,8% în anul 2021). 25,6% dintre elevi (39.195) au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022 și 23,8% în anul 2023.

Elevii de nota 10

65 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 429 (anul trecut) și 221 (în anul 2022).

Notele, în procente, pe probe de examen

La proba de Limba și literatura română, 119.088 de elevi (77,6% - procent comparabil cu cel de anul trecut: 77,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 407 elevi au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 105.122 de elevi (68,7%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (procente anterioare: (75,4% - 2023 și 77,5% - 2022). Numărul notelor de 10 (zece): 1.060.

La proba de Limbă şi literatură maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (rezultate în anii precedenți: 90,1% - 2023 și 96,1% - 2022), iar 68 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

Rezultatele, anonimizate

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/unități de învățământ și pe site-ul dedicate (evaluare.edu.ro) pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR).

Când se depun contestațiile

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice astăzi, 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și joi, 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”