Reprezentanţii elevilor suspectează presiuni ale Patriarhiei asupra elevilor în cazul valabilităţii înscrierilor la ora de Religie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax

Reprezentanţii elevilor spun că dorinţa Patriarhiei de a interpreta că înscrierile au finalitate în clasa a XII-a demonstrează că există suspiciuni rezonabile că s-au făcut presiuni pentru ca elevii să se înscrie la ora de religie.

Consiliul Naţional al Elevilor împreună cu Asociaţia Elevilor din Constanţa consideră nelegale prevederile art. 3 alin. (1) din Metodologie, cât şi art. 18 din Legea Educaţiei Naţionale, conform căreia în cazul elevului minor, cu vârsta de peste 14 ani, părinţii sau tutorii legali ai acestuia decid asupra frecventării orei de religie, asupra adeziunii sale religioase.

Reprezentanţii elevilor amintesc că dispoziţiile Codului Civil, precum şi art. 30 din Legea 272/2004, stipulează că minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul de a-şi alege confesiunea religioasă. Acesta este îndreptăţit şi în acelaşi timp competent să decidă dacă doreşte să frecventeze ora de religie. Mai mult, obligaţia de a participa la procesele unui act religios fără voinţă proprie reprezintă o infracţiune.

"Considerăm necesară respectarea dreptului la conştiinţă şi libertate de adeziune a minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă, astfel condamăm faptul că elevii între 14 şi 18 ani nu au posibilitatea de a alege singuri dacă doresc sau nu să participe la ora de religie. Ne exprimăm în acelaşi timp îngrijorarea asupra faptului că se doreşte să se interpreteze în mod abuziv Metodologia, şi astfel nu se ia în considerare că opţiunile unui elev care pe parcursul celor 12 ani de studiu se dezvoltă continuu se pot modifica în timp.

Amintim presiunile imense făcute de către unii directori, diriginţi şi profesori de religie pentru ca elevii să se înscrie la ora şi faptul că aceştia îşi menţin opţiunile până la o decizie contrară devine un alt subiect prin care se facilitează nefrecventarea orei. Milităm pentru dreptul elevului de a decide dacă doreşte sau nu să participe la ora de religie, iar faptul că părinţii/elevii trebuie să depună o cerere în fiecare an reprezintă, până la urmă, o confirmare a dorinţei de a participa. Această acţiune nu este niciun impediment. ,,Precum am menţionat de multe ori, susţinem în întregime că este dreptul elevilor de a participa la ora de religie, la fel cum e dreptul elevilor de a refuza, iar 14 ani este o vârstă la care, şi moral şi legal, au competenţa de a decide dacă vor să urmeze cursurile sau nu.

În acelaşi timp, dorinţa Patriarhiei de a interpreta că înscrierile au finalitate în clasa a XII-a demonstrează că există suspiciuni rezonabile că s-au făcut presiuni pentru ca elevii să se înscrie la ora de religie, iar continuarea deciziei din clasa I până în clasa a XII-a face ca retragerea să fie mult mai greoaie, din cauza aceloraşi presiuni. Atât timp cât părinţii/elevii vor ca elevii să frecventeze religia şi în anul următor şcolar, nu credem că este o problemă în a depune acea cerere, mai mult, este dovadă că ei aderă în continuare la aceleaşi principii religioase de care au dat dovadă şi în trecut”a declarat Horia-Şerban Oniţa, Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin-Alexandru Manda a declarat că "Interpretarea emisă de Patriarhia Română este neconformă cu ordinul emis săptămâna trecută şi contrară cu decizia Curţii Constituţionale. Consider că Ministerul Educaţiei ar trebui să ofere clarificări cu privire la acest subiect, pentru buna informare a opiniei publice. Totodată, reiterez nevoia modificării art. 18 din Legea Educaţiei, în sensul în care elevul cu vârstă de peste 14 ani să poată decide frecventarea orei de religie, conform prevederilor art. 491 din Codul Civil".

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG