Peste 8.300 de candidaţi la examenul de definitivare au fost validaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Candidaţii vor avea de trecut două inspecţii la clasă şi o probă scrisă      FOTO: Arhiva Adevărul

Majoritatea candidaţilor care s-au înscris la examenul de definitivare au fost validaţi, a anunţat Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă. Toţi cei care promovează examenul dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Comparativ cu anul 2012, se observă o creştere a numărului de înscrişi cu 27%. Dacă anul trecut erau înscrişi 6.537 de candidaţi, anul acesta au fost 8.537, dintre care, pe baza dosarelor, 8.335 de candidaţi au fost găsiţi a fi eligibili pentru proba de inspecţie din cadrul examenului de definitivare.

Creşterea din 2013 este datorată, în mare parte, scăderii vechimii minime necesare la catedră, de la 2 ani la 1 an. Cei mai mulţi candidaţi care doresc să susţină examenul de definitivare în acest an provin din segmentul de vârstă 20-25 de ani (33,5%), fiind urmaţi de cei cu vârste între 26-30 de ani (28%).

Candidaţii vor avea de trecut două inspecţii la clasă şi o probă scrisă care se va da în data de 18 iulie, potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată în noiembrie anul trecut.

Inspecţiile se vor realiza până la data de 20 iunie şi constituie un criteriu eliminatoriu.Candidaţii trebuie să obţină cel puţin media 8 la inspecţii pentru a putea da proba scrisă, care se va desfăşura în data de 18 iulie.

De asemenea, un alt criteriu eliminatoriu îl reprezintă şi stagiul de predare de cel puţin un an la catedră.

"Subiectele şi baremele pentru examenul scris sunt realizate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Modele de subiecte şi bareme vor fi postate pe pagina web dedicată şi vor fi utilizate în programele pentru pregătirea debutanţilor, desfăşurate de Casele Corpului Didactic", se arată în comunicat.

Afişarea rezultatelor se va face pe 23 iulie, iar contestaţiile se fac în zilele de 23-24 iulie. Rezultatele finale vor fi disponibile în data de 27 iulie.

Candidaţii care promovează obţin titlul de profesor

Candidaţii care au promovat examenul de definitivare primesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar, iar celor care sunt deja angajaţi cu un contract de muncă li se poate asigura postul prin hotărârea consiliului de administraţie al şcolii în care predau, se arată în Legea Educaţiei.

Persoanele care nu au promovat rămân cu statut de profesor debutant în sistemul preuniversitar pe o perioadă determinată. Aceştia mai pot participa la cel mult alte două sesiuni ale examenului de definitivare, cu condiţia să reia înainte stagiul de practică cu durată de un an şcolar.

Mai multe pentru tine:
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Alex Velea, roast devastator pentru Selly la „La bine și la roast”. Glumele care au aprins platoul și mesajul cu subînțeles despre un punct sensibil
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Doi medici de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, plasați sub control judiciar într-un dosar ce vizează moartea suspectă a unui pacient cu arsuri grave
Românca Anca Faur, soția celui de-al doilea om care a pășit pe Lună, a murit. Aldrin: „Iubirea vieții mele”
Recensământul populației din anul 1930: situația demografică a României Mari
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
De ce clădirile din Turcia se prăbușesc atât de ușor. Dezbatere aprinsă pe Internet după ce cutremurul cu magnitudinea de 6,1 a zguduit țara