"Parlamentul copiilor", la Camera Deputaţilor: Împădurirea României, pe lista iniţiativelor liceenilor bucureşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 250 de elevi de la 5 licee din Bucureşti sunt aşteptaţi, sâmbătă, la "Parlamentul copiilor", eveniment organizat de Camera Deputaţilor, tematica "iniţiativelor legislative" ce urmează a fi dezbătute fiind variată, de la organizarea săptămânii "Şcoala altfel" la reîmpădurirea României.

Camera Deputaţilor organizează, sâmbătă, începând cu ora 10.00, "Parlamentul copiilor", un eveniment care îşi propune să ofere tinerilor posibilitatea de a înţelege importanţa rolului şi funcţiilor Parlamentului, precum şi a doctrinele partidelor politice parlamentare, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Cei aproximativ 250 de copii de la 5 licee din Bucureşti (Colegiul Naţional Matei Basarab, Colegiu german Goethe, Liceul teoretic Ion Barbu, Colegiul Naţional Mihai Viteazu, Colegiul Naţional Sf. Sava) vor încerca să prezinte o viziune practică asupra a ceea ce reprezintă, în mod real, activitatea parlamentară, prin intermediul proiectelor legislative pe care le vor prezenta şi care le aparţin, menţionează sursa citată.

La acest eveniment, care urmează să fie găzduit în sala de plen, participă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Iniţiativele legislative - care aparţin copiilor şi care urmează să fie dezbătute sâmbătă, abordează o tematică variată: organizarea şi desfăşurarea săptămânii «Şcoala altfel», schimbul de experienţă educaţională, reîmpădurirea României, strângerea de fonduri în unităţile de învăţământ şi organizarea de cursuri practice în învăţământul de stat", se mai arată în comunicat.

Şedinţa de plen se va desfăşura după formatul şedinţelor obişnuite, copiii urmând să fie împărţiţi pe grupuri parlamentare care îşi vor prezenta propriile proiecte legislative şi vor depune şi susţine amendamente.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă