ORA DE RELIGIE. Mesajul emoţionant al unei fetiţe de clasa a V-a despre subiectul care a scindat România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schimbarea modului în care se alege participarea copiilor la ora de religie a stârnit reacţii vehemente în spaţiul public şi a împărţit România în două tabere. Ecourile scandalului au ajuns până la cei mici şi au determinat  o fetiţă de clasa a V-a să transmită un mesaj emoţionant, într-un text pe care l-a scris la olimpiada de religie.

În urma unei decizii a Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014, regula de înscriere la ora de religie în învăţământul preuniversitar s-a schimbat. Dacă până acum, cine nu dorea să facă ore de religie trebuia să depună o cerere de retragere de la această oră, de acum încolo, regula este invers. Cine doreşte să urmeze ora de religie trebuie să depună cerere de participare. Practic, elevii nu mai sunt înscrişi din oficiu la această materie.

Schimbarea a fost însoţită de dezbateri aprinse, atât din partea părinţilor, cât şi din partea autorităţilor publice şi a Bisericii, şi i-au determinat până şi pe elevi să reacţioneze.

O fetiţă de clasa a V-a a scris un text emoţionant despre importanţa credinţei în viaţa fiecărei persoane şi a studierii religiei, într-o lucrare pentru olimpiada de religie.

“Oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt trişti, nervoşi şi stresaţi, dar eu nu mi-aş putea imagina viaţa fără religie”, a scris copilul în lucrare.

“Fără botez nu aş fi creştină, fără împărtăşanie m-aş simţi goală în suflet, fără spovedanie, păcatul făcut în timp nu ar fi şters, fără cununie nu aş avea pe cineva, aş fi singură”, a notat eleva.

“Vă urez sănătate, iar Dumnezeu vede tot ce facem, aşa că aveţi grijă de voi, de familie şi de lucrurile care vă fac fericiţi”, a încheiat fetiţa.

Cum rămâne cu ora de religie

Părinţii trebuie să depună, până pe 6 martie 2015, o cerere prin care să solicite participarea copilului la ora de religie în anul şcolar în curs. Aşa a  anunţat Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei. În lipsa acestei solicitări scrise, copilul nu va mai studia disciplina religie în acest semestru. Solicitarea oficialilor de la minister vine ca urmare a sentinţei Curţii Constituţionale de la sfârşitul anului trecut.

Cu toate acestea, la sfârşitul lunii ianuarie, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declara că hotărârea Curţii Constiuţionale prin care s-a declarat neconstituională obligativitatea elevilor şi a părinţilor de a face cerere pentru a nu participa la orele de religie, materia devenind una facultativă, nu se va pune în practică până la sfârşitul anului şcolar în curs.

Cum arată cererea pentru înscrierea la ora de religie

Cererea-tip de înscriere la ora de religie există la secretariatele unităţilor de învăţământ şi poate fi completată de elevul major sau de părinţii elevilor minori. Cei mai mulţi dintre profesori au ales însă să organizeze şedinţe cu părinţii pentru a le înmâna cererile. Mai mult, şi cererea-tip pentru înscrierea la clasa pregătitoare include o rubrică dedicată înscrierii la ora de religie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei